Begu, înfrângere șocantă la Charleston: Irina era la două game-uri de victoria carierei, apoi s-a rupt filmul

Begu, înfrângere șocantă la Charleston: Irina era la două game-uri de victoria carierei, apoi s-a rupt filmul

Tenisul feminin rămâne un sport tare imprevizibil! Încă o dovadă, în acest sens, e ce s-a întâmplat, joi seară, pe zgura de la Charleston, în confruntarea Jessica Pegula (SUA, 29 de ani, 3 WTA) – Irina Begu (32 de ani, 37 WTA) din optimi. Pentru că aici, fanii sportului-alb din țară au trecut de la agonie, la extaz și înapoi la agonie! Iar asta, la doar șase zile după ce Sorana Cîrstea a făcut instrucție cu Aryna Sabalenka (Belarus, 24 de ani, 2 WTA), în sferturile de la Miami Open.

Irina Begu a scăpat din mână un meci ce părea câștigat. FOTO: Arhiva Adevărul

Irina Begu a scăpat din mână un meci ce părea câștigat. FOTO: Arhiva Adevărul

Încă de la primul set, meciul a fost strâns, iar egalitatea a persistat după primele zece game-uri: 5-5. De aici însă, favorita publicului a luat două game-uri la rând, primul un break, al doilea pe serviciul propriu, pentru a se impune cu 7-5, după 54 de minute.

Irina, revenire de vis în setul doi

La cum a debutat actul secund, Begu părea să aibă șanse zero, în această partidă. Pentru că, la un moment dat, tabela arăta 7-5, 4-0 Pegula! De aici însă, românca a luat game după game. Cinci la rând, mai precis, trecând în frunte: 5-4. Iar game-ul următor a fost sufocant! Cu americanca la serviciu, Irina și-a continuat recitalul și s-a dus la 40-0, având trei mingi de set. În mod incredibil însă, le-a irosit pe toate: 40-40! Apoi, i-a venit rândul Jessicăi să o dea în bară, ea irosind o minge de 5-5. A costat-o scump acest rateu, fiindcă, ulterior, Begu a făcut break. Și a luat setul doi, 6-4, după 49 de minute.

Begu, a pornit ca din tun în decisiv

În decisiv, s-a repetat „filmul“ de la setul anterior, însă în sens invers! Pentru că, de această dată, Begu a fost cea care s-a dus la 4-0. Iar come-back-ul i-a aparținut americancei: 4-4! Din păcate, cu moralul la pământ după această revenire incredibilă a adversarei, Irina a fost fără replică, în ultimele două game-uri (le-a pierdut la zero!). Și a cedat, după 2 ore și 32 de minute, scor 5-7, 6-4, 4-6.

În sferturile de la Charleston Open, Pegula o va întâlni pe Paula Badosa (Spania, 25 de ani, 33 WTA). Aceasta a învins-o, la rândul ei, pe Diana Shnaider (Rusia, 19 ani, 95 WTA), în optimi, scor 6-1, 6-3. Câștigătoarea acestui duel va da, în semifinale, de Bencic (11 WTA), Rogers (44 WTA) sau Alexandrova (17 WTA).

9.900

de dolari va primi Irina Begu pentru accederea în optimile de la Charleston Open.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Spectacolul celor 52 de amânări într-un singur proces de corupție al lui Sebastian Ghiță. La următorul termen, faptele vor fi prescrise. „Exilul” incu…

2 Cum au ajutat serviciile de informații americane Ucraina să țintească călcâiul lui Ahile al infrastructurii energetice rusești

3 Trump a redistribuit un editorial necruțător al New York Post despre minciunile lui Putin

4 Cadou de 200.000 de euro la majoratul fiicei unui afacerist din Sibiu, într-un eveniment plin de fast

5 BREAKING Peste 40 de persoane au murit, iar circa 100 au fost rănite în urma unei explozii într-un bar din Elveția / Un consul român se deplasează la …