Belgia intenționează să îl extrădeze pe Carles Puigdemont

Belgia intenționează să îl extrădeze pe Carles Puigdemont

Procurorii de la Bruxelles au anunțat sâmbătă că examinează mandatul european de arestare lansat împotriva liderului destituit al Cataloniei, Carles Puigdemont, și speră să demareze procedurile de extrădare cât mai repede posibil, informează cotidianul lapresse.ca.

Într-un comunicat, procurorii capitalei belgiene au indicat că omologii lor federali le-au remis mandatele pentru Carles Puigdemont și patru dintre colegii săi în temeiul legăturii care există între cei cinci politicieni catalani și Bruxelles.

Comunicatul nu a oferit detalii cu privire la această legătură. Fostul președinte și foștii membri ai cabinetului Cataloniei s-au refugiat în Belgia după ce au fost destituți de Madrid în urmă cu o săptămână.

Carles Puigdemont a luat cuvântul în timpul unei conferințe de presă organizate marți la Bruxelles și a avut o apariție vineri la postul național de televiziune din Belgia.

Surse apropiate liderilor destituiți au refuzat să dezvăluie unde se află aceștia în prezent. Într-un mesaj pe Twitter publicat sâmbătă în olandeză, Carles Puigdemont a spus că este dispus să colaboreze cu autoritățile belgiene.

Potrivit comunicatului, procurorii de la Bruxelles și omologii lor federali examinează împreună mandatele de arestare trimise de Spania cu scopul de a lansa procedurile judiciare cât mai repede posibil și în spiritul legii.

Comunicatul subliniază că niciun alt detaliu nu va fi oferit până duminică, la ora locală 14.00

Fostul președinte și cei patru foști miniștri catalani sunt căutați pentru cinci infracțiuni, printre care rebeliune, utilizare necorespunzătoare a fondurilor publice și insubordonare în legătură cu rolul lor în declarația unilaterală de independență adoptată de parlamentul catalan la 27 octombrie.

La o zi după vot, guvernul spaniol a recurs la prerogative constituționale excepționale pentru a-i destitui pe liderii catalani și a dizolva parlamentul regiunii. Noi alegeri regionale sunt prevăzute la 21 decembrie.

Nouă membri ai fostului guvern al Cataloniei au acceptat să se prezinte în fața unui tribunal din Madrid. Judecătoarea Curții Naționale a Spaniei Carmen Lamela a ordonat arestarea lor preventivă, cu excepția unuia singur eliberat pe o cauțiune de 50.000 de euro.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”

2 Noua Eră / Priviți cu cine s-a căsătorit acest japonez de 53 de ani!

3 Dragoş Damian / Ceauşescu avea ca plan de ţară industrializarea şi internaţionalizarea. Ironic, după 35 de ani în care am închis sute de fabrici, uzine…

4 Asta e „marea” Rusie, care se pretează la așa ceva?

5 Daciana Sârbu își apără relația cu „cârlanul”