BP: România a fost anul trecut al treilea producător de gaze din UE

România s-a situat anul trecut pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale, cu 9,5 miliarde de metri cubi, potrivit raportului realizat de compania britanică BP la nivel mondial.

Producţia de gaze a României a fost mai mică cu 3,7% faţă de cea din anul 2017.

Principalul producător de gaze din UE rămâne Marea Britanie, cu 40,6 miliarde de metri cubi anul trecut, în scădere cu 31,5%. Urmează, pe locul doi, Olanda, cu 32,3 miliarde de metri cubi, în scădere cu 16,3%.

La nivel mondial, producţia de gaze anul trecut a totalizat 3.867 miliarde de metri cubi, cu 5,2% mai mult decât în 2017.

Pe primul loc în lume au fost Statele Unite ale Americii, cu 831,8 de miliarde de metri cubi, în creştere cu 11,5%.

Pe locul doi la nivel global s-a situat Federaţia Rusă, cu 669,5 miliarde de metri cubi, în creştere cu 5,3%, urmată de Iran, cu 239,5 miliarde de metri cubi, cu 8,8% în plus. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul