Bulgaria, pas spre un rating superior: Fitch trece perspectiva la „pozitivă”

Rtingul Bulgariei este susținut de apartenența la Uniunea Europeană

Rtingul Bulgariei este susținut de apartenența la Uniunea Europeană Foto: FB Fitch Rating

Decizia de a îmbunătăți perspectiva a fost influențată direct de scăderea riscurilor pe scena politică, după instalarea unui executiv susținut de o majoritate parlamentară monopartidă. Potrivit agenției de presă Novinite , experții Fitch consideră că noul climat favorizează derularea unor reforme structurale esențiale pentru dezvoltarea economică, consolidarea instituțiilor publice și pregătirea pasului decisiv: adoptarea monedei euro.

Evaluarea pozitivă a Bulgariei se sprijină pe ancorarea fermă în Uniunea Europeană, calendarul asumat pentru intrarea în zona euro, precum și pe robustețea finanțelor publice și a conturilor externe. Totuși, agenția avertizează că tabloul macroeconomic nu este lipsit de riscuri. Presiunile de supraîncălzire sunt alimentate de o conduită fiscală pro-ciclică, o dinamică ridicată a prețurilor și deteriorarea balanței externe.

În pofida dificultăților economice care afectează Europa și a șocurilor globale, activitatea economică din Bulgaria a avansat cu o rată de circa 3% începând din 2024, depășind considerabil media de doar 1% înregistrată în zona euro. Pe termen mediu, ritmul ar urma să decelereze treptat către 2,4% în anul 2028, în condițiile în care consumul intern se va tempera, iar exporturile vor căpăta o pondere mai mare în formarea PIB-ului.

Principalul semnal de alarmă tras de Fitch vizează creșterile salariale nominale din ultimii trei ani. Deși au impulsionat cererea de consum a populației, majorările de venituri au provocat un puseu inflaționist și adâncirea deficitului de cont curent. Conform proiecțiilor agenției, acesta din urmă ar putea atinge 7,4% din PIB până în 2026, un prag mult peste indicatorii țărilor comparabile.

În ceea ce privește prețurile de consum, inflația medie anuală este prognozată la 4,9% pentru anul în curs și este de așteptat să rămână deasupra mediei grupului de rating „BBB+” în intervalul 2027-2028. Fitch subliniază că o îmbunătățire efectivă a ratingului de țară va depinde direct de temperarea acestor dezechilibre și de implementarea fără ezitare a reformelor asumate.

Situația Bulgariei contrastează cu cea a României. La sfârșitul lunii iulie, aceeași agenție a reconfirmat calificativul suveran al Bucureștiului la „BBB minus”, menținând însă perspectiva „negativă”. România se situează astfel pe ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor („investment grade”), următoarea evaluare oficială a ratingului său fiind programată abia în ianuarie 2027.

Explorează subiectele:

Bulgaria Fitch economie


Citește și:

populare
astăzi

1 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

2 Sateliții dau în vileag extinderea masivă a arsenalului nuclear al Chinei

3 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

4 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

5 Centura Comarnic a fost finalizată: cum va fi ocolit calvarul de pe DN1