Celebrul fotbalist Radu II: „Acum, joacă pentru bani, nu mai pun suflet. Pe vremuri, noi jucam de drag”

Celebrul fotbalist Radu II: „Acum, joacă pentru bani, nu mai pun suflet. Pe vremuri, noi jucam de drag”

Celebrul fotbalist Radu II și-a amintit, într-un interviu pentru „Adevărul”, momentele de glorie petrecute pe stadionul „Nicolae Dobrin”, din Piteșți, ce va fi demolat, în locul său urmând a se va construi un altul modern, la standarde internaționale.

Radu II, un fotbalist emblematic FOTO Jurnalul de Argeș

În această vară va începe demolarea stadionului „Nicolae Dobrin” din Pitești, locul unde Nicolae Dobrin a făcut numeroase meciuri memorabile și unde echipe mari precum Real Madrid, Valencia și Sevilla au fost învinse. Stadionul a fost inaugurat în 1964, iar în locul său va fi ridicat un nou stadion cu 15.200 de locuri acoperite în întregime. Lucrările la acest nou stadion vor începe în 2024, cel mai probabil.

Radu II, unul dintre marii fotbaliști care au adus glorie FC Argeș și fost câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua, a depănat pentru „Adevărul” amintirile sale speciale legate de stadionul ce va fi demolat în această vară.

„Fiecare minut petrecut pe acest stadion a însemnat ceva pentru mine... Dispare încet-încet tinerețea noastră, dar rămânem cu amintiri frumoase de pe acest stadion. Nu pot uita, desigur, acea victorie memorabilă de la Pitești cu Real Madrid, cea mai mare echipă din lume. Îmi aduc aminte și când la Pitești a jucat Aberdeen, condusă de celebrul Alex Ferguson. Când am jucat cu Valencia și Kempes a venit la Pitești, lumea a început să vină de la 8.00 dimineața la stadion... La un meci cu Farul, eu am marcat patru goluri pe stadionul din Pitești și am câștigat cu 4-1, aveam doar 19 ani pe atunci. Veneau atâția oameni să ne vadă la fiecare meci, iar echipa era foarte unită. Acum, fotbaliștii joacă pentru a câștiga bani, nu vin cu plăcere, nu pun sufletul pentru echipa respectivă... Acum stadioanele din România sunt goale, lipsește dragostea autentică pentru fotbal. Pe vremuri, noi jucam de drag. E păcat... Și e păcat că FC Argeș nu are acum o echipă performantă”, a declarat Radu II pentru ”Adevărul”.

Stadionul din Pitești a fost inaugurat în 1964 FOTO Denis Grigorescu

Stadionul din Pitești a fost inaugurat în 1964 FOTO Denis Grigorescu

Radu II a jucat între 1974 şi 1983 pentru echipa din Piteşti, pentru care a înscris 148 de goluri.

În toamna lui 1981, FC Argeş a jucat cu echipa scoţiană Aberdeen în Cupa UEFA. Scoţienii erau antrenaţi de către marele Alex Ferguson. Piteştenii au pierdut cu 3-0 în Scoţia, iar acasă au făcut 2-2 după ce au condus cu 2-0 la pauză. În meciul de la Pitești, Radu II a făcut un meci foarte bun, marcând și un gol, iar Alex Ferguson a dorit să îl transfere după acea partidă. Numai că, în cele din urmă, transferul nu s-a concretizat.

Radu II este pe locul patru în clasamentul golgheterilor all time din campionatul României, cu nu mai puţin de 190 de goluri marcate în prima ligă între 1974 şi 1989.

„La meciul cu Nottingham Forest nu mai erau locuri nici pe scări”

Unul dintre cei mai apreciaţi portari români, cu 324 de prezenţe în prima ligă, Gheorghe Cristian a jucat la FC Argeș între 1974 și 1986 și are la rândul său amintiri emoționante legate de stadionul ce urmează a fi demolat.

„S-au adunat multe amintiri deosebite din perioada în care am jucat pe stadionul din Pitești pentru FC Argeș. Însă meciul de care îmi amintesc cu cele mai multe emoții este cel cu Nottingham Forest, din Cupa Campionilor Europeni, în toamna lui 1979. Nottingham era campioana Europei, iar interesul a fost uriaș. Stadionul a fost arhiplin, nu mai erau locuri nici măcar pe scări, au fost cu mult peste 20.000 de oameni, o atmosferă impresionantă, un record de asistență. Pentru că era ceva ieșit din comun să vezi o echipă de un asemenea calibru. Și de la celelalte meciuri am multe amintiri, cum ar fi de la partida cu Valencia, la care jucau celebrii Kempes și Bonhof”, spune Gheorghe Cristian.

Gheorghe Cristian a fost 12 ani portar la FC Argeș FOTO arhiva Adevărul

Gheorghe Cristian a fost 12 ani portar la FC Argeș FOTO arhiva Adevărul

„Adevărul” a fost pe stadionul istoric ce va fi demolat în această vară, aflat de peste 12 ani într-o stare avansată de degradare. Printre scaunele de la Stadionul „Nicolae Dobrin”, din Pitești, au apărut sute de pâlcuri de buruieni, treptele de acces s-au degradat, iar pista de atletism unde au evoluat inclusiv mari atleţi americani precum Leroy Burrell ori Michael Marsh arată ca după război. Cât despre scaunele din tribune, și acestea par desprinse din negura vremurilor și a nepăsării.

Casa de bilete pare mai degrabă o casă cu…stafii, deoarece este indecent de goală. Geamlâcul este deschis şi lasă să iasă dinăuntru un profund miros de vetust, rânced şi… abandon.

Stadionul unde marele Dobrin a vrăjit multe generații de suporteri cu magia, driblingurile și golurile sale a ajuns acum într-o acută stare de degradare. Pe gazonul unde odinioară călcau Kempes, Santillana, Albert şi mai ales inegalabilul Dobrin acum calcă niște amatori.

Echipa actuală a FC Argeș este, din păcate, la ani lumină depărtare ca valoare, dăruire și talent de marea echipă ce a ieșit campioană națională în 1972 și 1979. Stadionul a fost construit după ce, în 1962, Dinamo Pitești a promovat pentru prima dată în Divizia A, iar necesitatea unei noi arene, mai moderne, devenise un lucru firesc. Mii de oameni au lucrat la amenajarea gropii de lângă cimitir și, după o muncă de mai bine de un an, stadionul a fost gata la începutul anului 1964. Inițial, noul stadion a primit numele „1 Mai”.

Inaugurarea a avut loc pe 2 mai 1964, cu un meci amical disputat între Dinamo Pitești și Spartak Sofia, scor 3-0 pentru alb-violeți. În continuarea manifestărilor prilejuite de prezentarea noii arene FC Argeș a mai învins trei echipe puternice: Bonsucceso Rio de Janeiro, scor 2-1, Lazio Roma, scor 2-1 și Szeghed, scor 3-2.

După 1989, numele stadionului din Pitești a fost schimbat din “1 Mai” în “Stadionul Municipal”. Asta până când Consiliul Local Pitești a aprobat ca arena din Trivale să primească numele celui care a făcut mare acest club, Nicolae Dobrin. Pe 25 mai 2008 a fost inaugurată instalația de nocturnă, care este compusă din șase stâlpi, unică în România.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...