Chile: Peste un milion de protestatari au manifestat paşnic pentru reforme sociale

Chile: Peste un milion de protestatari au manifestat paşnic pentru reforme sociale

Peste un milion de persoane au protestat paşnic, vineri, pe străzile capitalei Santiago de Chile, informează dpa şi AFP.

"Mulţimea mărşăluieşte astăzi, veselă şi paşnică, iar chilienii cer un Chile mai drept şi mai solidar, ceea ce deschide căi măreţe ale viitorului şi speranţei. Cu toţii am ascultat mesajul. Ne-am schimbat cu toţii. Uniţi şi cu ajutorul lui Dumnezeu, vom parcurge drumul către acel Chile mai bun pentru toţi", a scris pe Twitter preşedintele Sebastian Pinera , conform EFE.

Cu toate acestea, cea mai repetată solicitare în cadrul protestelor în masa care au avut loc în toată ţara vineri a fost demisia sa, în scandările şi pe pancartele purtate de manifestanţi.

Deciziile preşedintelui în timpul crizei, cum ar fi decretarea stării de urgenţă şi scoaterea armatei în strada sau declaraţii conform cărora Chile este în stare de război, nu au făcut decât să influenţeze şi mai mult starea de spirit a unor cetăţeni care au decis să iasă în stradă şi să îşi exprime nemulţumirile într-un număr pe zi ce trece mai mare.

Acest val de proteste, soldat cu 19 morţi, cel puţin 600 de răniţi şi 6.000 de persoane arestate, potrivit Parchetului, a fost declanşat de creşterea preţului biletelor de metrou din capitală, picătura care a umplut paharul chilienilor care, de vinerea trecută, au început să protesteze zilnic pentru a-şi arată nemulţumirea.

"Chile trăieşte astăzi o zi istorică. Regiunea metropolitană Santiago este protagonista unui marş paşnic de aproximativ 1 milion de persoane, ce reprezintă visul unui nou Chile", a scris primarul Karla Rubilar într-o postare pe Twitter, însoţită de o filmare aeriană a demonstranţilor care inundau străzile capitalei chiliene.

Proteste au avut loc vineri şi în alte oraşe, precum Valparaiso, Punta Arenas şi Vina del Mar.

Între-timp, armata a confirmat că starea de asediu va continua să fie valabilă în capitală şi în timpul nopţii de sâmbătă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?