China are ''preferinţe'' pentru alegerile din SUA, afirmă directorul FBI

China are ''preferinţe'' pentru viitoarele alegeri din SUA, a apreciat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal pentru Investigaţii (FBI) din Statele Unite, menţionând că este deschisă o nouă anchetă de contraspionaj care implică Beijingul ''la fiecare zece ore'', relatează AFP.

"Campania de influenţă pernicioasă a Chinei vizează politicile şi poziţiile noastre 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile pe an", a declarat Christopher Wray într-un discurs rostit la Institutul Hudson din Washington.

În opinia lui, nu există ''nicio ameninţare specifică'' privind scrutinul din 3 noiembrie, în care preşedintele republican Donald Trump va candida pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden.

Dar aceste presiuni ''permanente'' au ''evident implicaţii pentru alegeri'', a apreciat el. Şi chinezii ''fără îndoială au preferinţe'', a adăugat directorul FBI fără a da detalii.

În cadrul discursului său, el a descris pe termen lung eforturile crescânde ale Beijingului de a avea acces la secretele tehnologice americane. "Timp de zece ani, am asistat la o creştere de 1.300% a dosarelor de spionaj economic care implică China", a spus el, referindu-se la "unul dintre cele mai mari transferuri de informaţii din istoria umanităţii".

Pe lângă dosarele de acest tip se adaugă peste 1.000 de alte anchete legate de furtul de date cu caracter personal, intruziuni în cercetări universitare sau presiuni asupra disidenţilor refugiaţi în Statele Unite, a a menţionat, de asemenea, oficialul american.

"Am ajuns în punctul în care FBI deschide o nouă anchetă de contraspionaj legată de China la fiecare zece ore", a menţionat directorul FBI. "Chiar acum, China lucrează pentru a compromite (...) cercetarea americană privind COVID -19", a precizat Christopher Wray. În opinia sa, aceste campanii coordonate de Partidul Comunist Chinez reprezintă ''cea mai mare ameninţare pe termen lung'' pentru securitatea Statelor Unite ale Americii.

Guvernul lui Donald Trump a adoptat în ultimele luni un ton foarte critic faţă de China, pe care preşedintele american o acuză că a ascuns amploarea răspândirii noului coronavirus atunci când acesta apărut în centrul ţării, la sfârşitul anului 2019.AGERPRES


populare
astăzi

1 Lecții pentru întreaga lume din mica Ungarie

2 Povestea unui nou eșec al statului militaro-securist

3 Festivalul prostiei în PSD, în plină desfășurare. Ultimele informații

4 Ce îi lipsește României ca să meargă în direcția bună? Un politolog din SUA pune degetul pe rană: „În Turcia, în 2004-2005, autostrăzile erau SF pentr…

5 Aventuri la TVR / Marian Olaianos, trimis în judecată pentru agresarea fostei iubite Nadina Vlădescu care, la rândul ei, este inculpată pentru hărțuire…