China efectuează un exerciţiu „cu muniţie reală” în Strâmtoarea Taiwan, înaintea unei eventuale vizite a lui Pelosi

China efectuează un exerciţiu „cu muniţie reală” în Strâmtoarea Taiwan, înaintea unei eventuale vizite a lui Pelosi

China consideră Taiwanul - o insulă cu 23 de milioane de locuitori - drept una dintre provinciile sale, pe care nu a reuşit însă să o reunifice cu teritoriul continental de la sfârşitul Războiului Civil Chinez (1949).

Beijingul se opune oricărei iniţiative care oferă autorităţilor taiwaneze o legitimitate internaţională şi oricărui contact oficial între Taiwan şi alte ţări.

Oficiali americani vizitează în mod frecvent această insulă, însă China consideră o eventuală vizită a lui Nancy Pelosi - al treilea om în statul american - drept o provocare majoră.

În acest context, autorităţile chineze însărcinate cu siguranţa maritimă au anunţat un ”exerciţiu militar” - sâmbătă - în largul Insulei Pingtan, în provincia chineză Fujian (est), situată în dreptul Taiwanului.

„Tiruri cu muniţie reală vor fi efectuate (...) între orele (locale) 8.00 (3.00, ora României) şi 21.00 (16.00, ora României), iar orice intrare (în aceste ape) este interzisă”, se arată în acest comunicat emis joi şi dezvăluit vineri de presa chineză.

Pingtan este un teritoriu controlat de către Republica Populară Chineză şi este cel mai apropiat de Taiwan. Zona în care au loc aceste manevre sâmbătă se află la 120 de kilometri de coasta taiwaneză.

Nancy Pelosi nu este menţionată în acest comunicat.

Însă Beijingul ameninţă de câteva zile cu „consecinţe”, în cazul în care Nancy Pelosi îşi pune în aplicare planul de a vizita insula.

„Cei care se joacă cu focul sfârşesc prin a se arde”, i-a transmis joi preşedintele chinez Xi Jinping omologului său american Joe Biden într-o convorbire la telefon pe tema Taiwanului.

Secretarul de Stat american Antony Blinken şi-a exprimat vineri speranţa ca Statele Unite şi China să ajungă la o gestionare „judicioasă” a divergenţelor pe care le au cu privire la Taiwan.

Washingtonul nu întreţine relaţii diplomatice cu Taipeiul şi recunoaşte regimul comunist de la Beijing drept singurul reprezentant al Chinei.

Însă Statele Unite vând armamemt taieanului şi laudă regimul ”democratic” al insulei.

O eventuală viztă a lui Nancy Pelosi în Taiwan ar putea să aibă loc în zilele următoare.

Generalul Mark Milley, şeful Statului Major al armatei americane, a declarat presei că, dacă Nancy Pelosi cere „o susţinere militară”, va face tot ceea este „necesar pentru a asigura” o desfăşurare „în deplină securitate” a vizitei preşedintei Camerei inferioare a Congresului american.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Discursul unei femei simple din Republica Moldova care îi pune la colț pe rusofili. Tudor Chirilă: „Cel mai bun monolog de anul ǎsta!”

2 Pilot de bombardiere, ucis cu ciocanul în Rusia. El a omorât zeci de ucraineni în atacuri asupra unor obiective civile

3 Ce salariu are Diana Matei la Ministerul Apărării Naționale: „Trebuie să fac diferența între brut și net că habar nu am”

4 Amantlâc, fraudă și râcă la MAE

5 Jurnalist pro-rus, printre primii pe listele AUR pentru Senat. Ce declaraţii făcea la Ambasada Rusiei?