China va desfășura programe de cercetare la bordul ISS

Primul proiect de cercetare chinez la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) va debuta marți, 6 iunie, fiind vorba despre o colaborare între Institutul Tehnologic din Beijing și compania americană NanoRacks, cu obiectivul de a cerceta mutațiile genetice în spațiu, conform DPA.

Cercetătorii chinezi au descoperit dovezi conform cărora în spațiul extraterestru se pot produce mutații ale ADN-ului precum și o serie de modificări la nivel biomolecular în cadrul unui experiment desfășurat pe capsula Shenzhou-8, în 2011, conform lui Deng Yulin, coordonatorul acestui proiect.

China are în vedere și construcția propriei stații spațiale până în 2022. Dacă ISS va fi dezafectată în 2024, așa cum prevăd NASA și ESA, China ar putea deveni singura putere spațială care va dispune de un avanpost orbital operațional.

Din ambițiosul program spațial al Beijingului mai fac parte și o misiune spre Marte în 2020 dar și trimiterea unui echipaj uman pe Lună până în 2024.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul