Chirurgia viitorului în SUA: un medic a operat un pacient de la 56 km distanță

Performanța medicală a avut loc duminică, 25 octombrie, și reprezintă prima intervenție chirurgicală de acest tip realizată între două spitale de pe teritoriul Statelor Unite. Procedura face parte dintr-un studiu clinic aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA), al cărui scop este de a evalua dacă chirurgia robotică de la distanță poate fi implementată la scară largă.

Potrivit informațiilor publicate de ABC News , intervenția a fost condusă de dr. Vipul Patel, fondator și director medical al Global Robotics Institute din cadrul AdventHealth Celebration, unitate situată în orașul Celebration, lângă Orlando. Medicul a operat cu succes un bărbat de 66 de ani, diagnosticat cu cancer de prostată.

Pe tot parcursul procedurii de îndepărtare a prostatei, dr. Patel a manevrat sistemul robotic din spitalul din Celebration, în timp ce pacientul se afla pe masa de operație a spitalului AdventHealth din Minneola, la aproximativ 56 de kilometri distanță. Pentru a asigura siguranța deplină a bolnavului, reprezentanții AdventHealth au precizat că în sala de operație din Minneola a fost prezent în permanență și un chirurg calificat. Unitatea medicală a confirmat ulterior pentru ABC News că pacientul are o evoluție bună și se recuperează corespunzător.

Dacă această metodă își va demonstra viabilitatea, dr. Patel este de părere că modul în care pacienții accesează îngrijirile medicale s-ar putea schimba radical, indiferent de zona în care aceștia locuiesc.

„De generații întregi, accesul la îngrijiri medicale de înaltă specializare a depins adesea de locul în care trăiește pacientul”, a explicat dr. Vipul Patel într-un comunicat emis de AdventHealth. „Acest studiu ne permite să evaluăm dacă chirurgia la distanță ar putea contribui, într-o zi, la reducerea barierelor geografice în accesul la tratamente specializate. Întrebări importante privind siguranța, eficiența și performanța tehnică sunt încă în curs de investigare.”

De altfel, în cadrul aceluiași studiu clinic, au mai fost efectuate anterior alte 10 operații de la distanță, conectând spitale din Orlando cu unități medicale din Luanda, capitala Angolei, separate de peste 11.000 de kilometri.

Cum a început totul: „Operațiunea Lindbergh” din 2001

Conceptul de telechirurgie are la bază un moment istoric petrecut pe 7 septembrie 2001. Atunci a avut loc prima intervenție chirurgicală completă realizată de la câteva mii de kilometri distanță, denumită „Operațiunea Lindbergh” – un omagiu adus aviatorului american Charles Lindbergh, primul om care a traversat singur Oceanul Atlantic în zbor.

La acel moment, profesorul Jacques Marescaux și echipa sa de chirurgi francezi de la IRCAD (Institutul de Cercetare în Domeniul Cancerului Sistemului Digestiv) se aflau la New York, de unde au operat cu succes un pacient internat în Strasbourg, Franța. Reușita s-a bazat pe utilizarea robotului chirurgical Zeus și pe soluții de telecomunicații de mare viteză, fiind pentru prima dată în istoria medicinei când tehnologia a reușit să reducă suficient întârzierea semnalului transmis la mare distanță pentru a permite o astfel de procedură.

Explorează subiectele:

chirurgie robotică premieră medicală SUA


Citește și:

populare
astăzi

1 Oameni buni, citiți și voi unde s-a ajuns cu furtul în Ro!

2 Guvernul dominat de PSD pregătește eliminarea facilităților fiscale din 2027

3 Rețeaua de la Paris preia Cotroceniul: de ce sfidează PSD propria istorie

4 Încă un articol despre Peter Thiel...

5 Cum a protejat PSD un director declarat incompatibil la Transporturi, ignorând legea