Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Circa 100 de ruşi au fost întorşi de la frontiera cu Ucraina în prima zi de controale impuse de Kiev

Unui număr de circa 100 de ruşi le-a fost interzisă intarea în Ucraina în primele 24 de ore de controale la frontieră impuse de Kiev, pe fondul temerilor Ucrainei că Rusia ar încerca să trimită soldaţi pentru a declanşa pe teritoriul său o revoltă, potrivit unui comunicat al guvernului ucrainean, informează sâmbătă dpa.

La baza deciziilor de interzicere a intrării pe teritoriul ucrainean au stat motive variate, a declarat un purtător de cuvânt al patrulelor de grăniceri. Unii dintre cei cărora le-a fost interzisă intrarea nu au oferit explicaţii clare pentru călătoria lor, alţii aveau asupra lor doar acte de identitate ruseşti, nu şi paşapoarte corespunzătoare.

La rândul său, Rusia a interzis intarea pe teritoriul său pentru 40 de ucraineni.

După o confruntare între Ucraina şi Rusia în Marea Neagră săptămâna trecută, care s-a încheiat cu sechestrarea de către paza de coastă rusă a trei nave ucrainene şi arestarea de cetăţeni ucraineni, Kievul a instaurat săptămâna aceasta legea marţială pentru o perioadă de 30 de zile. Este interzisă intarea tuturor bărbaţilor ruşi cu vârste între 16 şi 60 de ani atât timp cât legea marţială este în vigoare.

Interdicţia se extinde şi asupra ruşilor cu reşedinţa în alte ţări. Un profesor care lucrează la o universitate germană a notat pe Facebook că i s-a interzis să ajungă la o conferinţă la Kiev. Au fost de asemenea raportate cazuri de femei rusoaice cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul ucrainean, după ce li s-a spus că nu au suficiente fonduri.

Preşedintele Consiliului pentru Drepturile Omului din Rusia, Mihail Fedotov, a făcut apel către omologul său ucrainean, Liudmila Denisova, în vederea ridicării de către Ucraina a acestor restricţii.AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Cine sunt marii masoni din Ministerul de Interne

2 Avortul ratat Victor Ponta a făcut ieri 47 de ani. Cornelia Naum, mamă: „Nu am vrut să țin sarcina, cînd eram …

3 Tic-tac! MISTERUL schimbării prenumelui Rodica în Viorica Nica al actualei Viorica Vasilica Dăncilă va fi eluc…

4 VIDEO Femei plimbate în lesă prin centrul Timișoarei

5 Gata, îl scot din țară! Încă un infractor va scăpa nepedepsit! Mario Iorgulescu va fi transferat la o clinică …

recomandări

Te ia DNA: MIHAI LAURENTIU ALFRED

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cea mai rapidă mașină din lume e aproape gata