Coronavirus: Comisia Europeană anunţă atingerea ţintei de vaccinare a 70% dintre adulţii din UE

Coronavirus: Comisia Europeană anunţă atingerea ţintei de vaccinare a 70% dintre adulţii din UE

Comisia Europeană a anunţat marţi că a fost atinsă ţinta vaccinării anti-COVID a cel puţin 70% din populaţia adultă a Uniunii Europene, obiectiv stabilit la începutul acestui an, transmite Reuters.

''70% dintre adulţii din UE sunt vaccinaţi complet. Vreau să mulţumesc multor oameni pentru că au făcut posibilă această realizare măreaţă'', a scris pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.



Acest anunţ înseamnă că cel puţin 225 de milioane de persoane au primit două doze din vaccinurile Pfizer/BionTech, AstraZeneca sau Moderna ori doza unică de vaccin Johnson & Johnson.

În luna ianuarie, Comisia a declarat că ''în vara lui 2021, statele membre ar trebui să aibă vaccinată 70% din populaţia adultă''. Fraza a fost interpretată în sensul în care fiecare dintre cele 27 de ţări membre trebuie să atingă pragul de 70%.

Anunţul executivului comunitar marchează o bornă importantă în strategia UE de vaccinare împotriva COVID-19 după un start lent, dar în acelaşi timp ascunde mari diferenţe între ţările membre, unele regiuni din vestul Europei depăşind cu mult 70%, în timp ce altele din est, mai sărace, sunt mult în urmă.

Potrivit Centrului european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), situaţia diferă substanţial între ţări. De exemplu, Malta şi-a vaccinat complet 90% dintre adulţi, Irlanda şi Portugalia, peste 80% din populaţia adultă, iar Franţa, peste 70%.

În estul UE, Bulgaria şi-a vaccinat complet doar o cincime din populaţia sa adultă, iar România, aproximativ 30% dintre adulţi. Croaţia, Letonia, Slovenia şi Slovacia şi-au imunizat complet aproximativ jumătate din populaţia cu vârsta de peste 18 ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce scrie Adrian Năstase despre ce s-a întâmplat în Venezuela...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în China... Practic, asta confirmă încă o dată că omenirea a intrat într-o nouă eră...

3 VIDEO Priviți, nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului din Ucraina, pe care europenii nu trebuie să o ignore

4 Forbes scrie ce înseamnă Venezuela, de fapt...

5 „No booking for Romanian people” / Țepele pe care și le-au luat românii în vacanța de sărbători