Coronavirus: Franţa va introduce teste 'sistematice' pe aeroporturi pentru călătorii din ţările 'roşii'

Franţa va efectua în mod sistematic teste virusologice pe aeroporturi în zilele următoare pentru toţi călătorii proveniţi din ţările 'roşii', a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la postul de televiziune BFMTV, transmite AFP.

'Vom realiza teste sistematice pe aeroporturi pentru călătorii care vine din ţări aşa-zis ''roşii'', adică din ţări unde virusul circulă cel mai mult', a spus noul purtător de cuvânt al guvernului, anunţând '2.000 de teste pe zi'.

'Cei care au făcut un test în ţara de origine nu vor trebui să mai facă unul la sosirea în Franţa. Va trebui ca ei să poată furniza dovada că au făcut un test', a spus Attal. El a menţionat că măsura va fi instituită în zilele următoare, fără însă a indica o dată precisă.
Vineri, ministrul sănătăţii Olivier Véran a afirmat că se lucrează la măsura de realizare de teste salivare în aeroporturi, 'unde acest lucru va fi posibil', în cazul persoanelor care vin din ţări cu risc. Testele le vor fi 'propuse' călătorilor, 'nu putem constrânge pe cineva să facă un test', a precizat el.

Aceste teste rapide sunt încă în curs de validare de către autorităţile sanitare.

Întrebat despre posibilitatea ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, Attal a răspuns că 'francezii sunt responsabili şi, când li se fac recomandări, le respectă în foarte mare măsură'. Totuşi, guvernul 'reflectează în permanenţă şi ne adaptăm în permanenţă situaţiei', a adăugat el.

Sâmbătă, 14 medici renumiţi au cerut, într-un apel publicat de Le Parisien-Aujourd'hui en France, ca purtarea măştilor să fie obligatorie în spaţiile publice închise, într-un context de relaxare în ce priveşte respectarea măsurilor de protecţie.

Vineri seară, numărul deceselor în Franţa a depăşit pragul simbolic de 30.000, ajungând la 30.004.

În buletinul său săptămânal, agenţia de sănătate publică a notat că există o 'nouă tendinţă spre creşterea circulaţiei virusului SARS-CoV-2', însă aceasta rămâne deocamdată 'la un nivel scăzut'.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Șerpăria asta este Poliția Română? Amănunte incredibile publicate de o jurnalistă celebră

2 VIDEO Categoria „valori” / Ăla de lângă Bercea Mondial este președintele PSD Olt, cel care i-a luat locul tracto…

3 EXCLUSIV Traian Băsescu NU va candida la Primăria Capitalei!

4 Cum arăta geanta cu 3,8 milioane de dolari cash cu mita primită de Elena Udrea în sediul PDL / Afară, lumea prot…

5 Pro România, partidul CIE / SIE: Predoiu-general, Ponta-copil de trupă, Anghelache-aport valutar