Criza de la TNB expune frica din teatre: de ce tac actorii când sunt abuzați
Scandalul de la TNB readuce în discuție siguranța artiștilor Foto: Pixabay
Lumea teatrală din România traversează o criză majoră după ce, în octombrie 2026, Teatrul Național București (TNB) a decis angajarea regizorului Felix Alexa, un colaborator al instituției de peste 30 de ani, care a montat aici 21 de spectacole între 1991 și 2025. Decizia a reaprins o controversă puternică: încă din noiembrie 2022 și ulterior printr-o amplă documentare în ianuarie 2023, investigațiile RISE Project au adus în spațiul public mărturii ale unor foste studente, colaboratoare și partenere care îl acuzau pe regizor și profesor universitar de hărțuire sexuală, agresiune și șantaj profesional.
În acele relatări se menționa că Felix Alexa ar fi abuzat de poziția sa de autoritate și de influența asupra carierelor tinerelor, recurgând la avansuri insistente și amenințări cu blocarea parcursului profesional în caz de refuz. Printre cele care au vorbit s-a numărat și Bianca Stânea, fostă studentă și asistentă de regie, care a susținut că profesorul coordonator al lucrării sale de master a sărutat-o fără consimțământ, iar când a încercat să plece, ar fi împins-o în ușă și ar fi sărutat-o din nou. Deși nu există o condamnare penală pentru faptele reclamate, iar Felix Alexa a respins constant acuzațiile – susținând că este ținta unei campanii de denigrare și că relațiile sale cu fostele studente au fost consensuale, bazate pe iubire –, cooptarea sa în echipa permanentă a TNB a generat un boicot fără precedent.
Actorul Conrad Mericoffer a demisionat de la TNB, alți artiști au sistat colaborările cu instituția, iar o petiție semnată de peste 1.000 de profesioniști din domeniu (actori, regizori, scenografi și producători) a cerut revizuirea deciziei de angajare și verificarea procedurilor anti-hărțuire. În urma presiunii publice, luni, 9 noiembrie, conducerea Ministerului Culturii a convocat-o pe managera TNB, Ada Lupu Hausvater, pentru clarificări și a demarat controale în toate instituțiile subordonate pentru a verifica aplicarea HG nr. 970/2023 privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criterii de sex și morale la locul de muncă. A doua zi, marți, 10 noiembrie, TNB a suspendat temporar repetițiile spectacolului „Tartuffe”, până la găsirea unei soluții profesionale pentru continuarea proiectului.
Cum s-a ajuns la criza instituțională de la TNB
Conducerea Teatrului Național, prin vocea managerului Ada Lupu Hausvater, a apărat angajarea printr-un comunicat emis pe 30 octombrie, susținând că măsura a fost una strict profesională, dezbătută în Consiliul artistic și validată de Consiliul administrativ. Managera a argumentat că prevenirea abuzurilor trebuie să coexiste cu prezumția de nevinovăție, invocând experiența lui Felix Alexa, lipsa incidentelor la repetițiile curente, certificatul de integritate comportamentală al acestuia și o decizie din decembrie 2022 a Comisiei de Etică din cadrul UNATC, care nu a constatat încălcări ale codului etic (reprezentanții universității explicând ulterior că tinerele care au vorbit în presă nu depuseseră sesizări oficiale la instituție).
Această justificare strict birocratică este însă aspru criticată din interiorul breslei. Actorul Mihai Călin, care a contestat public decizia, consideră că managementul a transformat o controversă mai veche într-o criză instituțională care pătează prestigiul TNB, subliniind că statutul de angajat permanent implică o asociere mult mai puternică decât cel de regizor invitat.
„Din păcate, doamna manager a ținut cont doar de prevederile legale, și anume că Felix Alexa nu are o condamnare penală, nu este urmărit în aceste cazuri, numai că există și o latură morală a lucrurilor”, a declarat Mihai Călin, adăugând că „prin angajarea lui Felix, nu a făcut decât să îl pună în prim-plan pe acesta”.
Mai mult, actorul a dezvăluit că a avertizat-o personal pe Ada Hausvater cu aproximativ o lună înainte de izbucnirea scandalului, când managera intenționa să îl coopteze pe regizor în Consiliul artistic al teatrului. „Și i-am spus să nu facă asta, motivând toate scandalurile din trecut, inclusiv RISE Project, inclusiv alte lucruri pe care le-am auzit, experiența mea și refuzul meu de a lucra cu el încă de acum 8 ani de zile”, a precizat Mihai Călin. Deși ideea numirii în Consiliul artistic a fost abandonată, a urmat angajarea propriu-zisă, pe care actorul o consideră și mai gravă.
La rândul său, regizorul Bobi Pricop, care a întrerupt colaborarea cu TNB până la clarificarea publică a situației, demontează argumentul exonerării de către UNATC: „Ele nu au fost niciodată examinate pe fond, și se știe de ce: regulamentul UNATC cerea atunci ca sesizările să fie depuse în cel mult 30 de zile de la faptă. Asta înseamnă că absența unei constatări nu este o constatare de nevinovăție. Este consecința unei proceduri care nu permitea examinarea”.
Pentru Bobi Pricop, miza este protejarea noilor generații într-un domeniu în care oportunitățile depind de un cerc restrâns de oameni cu autoritate: „Mărturiile apărute în spațiul public, și atunci, și acum, sunt cutremurătoare. Orice schimbare reală începe cu curajul celor care au vorbit și cu decizia noastră de a nu-i lăsa singuri”. Într-o postare pe Facebook, acesta a completat: „Lucrez cu studenți și cu adolescenți și aș vrea să pot să le pot spune în continuare, fără să îi mint, că teatrul poate fi un loc sigur, că vocile lor sunt importante, că nu trebuie să tacă, că vor fi crezuți și apărați”.
O poziție similară a adoptat pe Facebook și Anca Berlogea (cunoscută și ca Ana Boariu), regizoare de teatru și film documentar. Aceasta a formulat aprecieri critice – care reprezintă opiniile sale personale – față de reacțiile unor personalități din teatru, acuzând o cultură în care prestigiul profesional și relațiile personale ajung să îi protejeze pe artiștii influenți. Ea a punctat responsabilitatea morală a conducerii: „Da, corect: scandalul nu e o discuție despre Felix Alexa, ci despre noua manager, Ada Hausvater, despre felul în care se pozitionează să conducă teatrul”. De asemenea, regizoarea a condamnat încercările din spațiul public de a decredibiliza victimele: „Cele care s-au simțit abuzate - chiar dacă FA are motive și justificări, sunt o voce care trebuie ascultată.”
Vulnerabilitatea contractelor determinate și lipsa procedurilor
Cazul de la TNB a deschis o discuție mult mai amplă despre motivele pentru care actorii și tehnicienii evită să raporteze abuzurile. Mihai Călin descrie o realitate precară în teatre, unde angajații nu beneficiază de protecție reală dacă sesizează nereguli: „Din păcate, protecția celor care sesizează anumite disfuncționalități sau critică anumite lucruri în instituție, acum vorbim de teatre, fie actori, fie tehnicieni, situația lor este foarte proastă”.
Cei mai expuși sunt artiștii care lucrează pe perioadă determinată. În cazul lor, un conflict profesional cunoscut doar neoficial de colegi poate duce la pierderea locului de muncă sub acoperirea unei simple decizii administrative, imposibil de demonstrat ca fiind o represalie. „Sunt foarte mulți pe contracte determinate și pur și simplu le e teamă să vorbească de frică să nu existe vreun abuz asupra lor, să nu li se mai prelungească contractul”, a explicat actorul.
În plus, Mihai Călin susține că la TNB nu ar fi existat instruiri specifice pentru prevenirea hărțuirii sexuale sau la locul de muncă: „Eu nu cunosc ca în teatre să existe niște proceduri clare în ceea ce privește hărțuirea”. Aceste afirmații privind practicile interne nu reprezintă însă o constatare oficială, respectarea obligațiilor legale fiind exact obiectul verificărilor demarate acum de Ministerul Culturii (verificări care vizează instituțiile, fără a echivala în sine cu stabilirea vinovăției regizorului).
Mecanismele psihologice ale tăcerii și „victimizarea secundară”
Specialiștii în sănătate mintală confirmă că asimetria de putere dintre un regizor și un actor, sau dintre un profesor și un student, creează un blocaj profund. Psihologul Andra Matei arată că teama de consecințe profesionale este dublată de rușine și nesiguranță: „Cel mai frecvent motiv este teama de a nu li se mai prelungi contractele de munca, sau dorinta de a avansa in cariera si de a obtine roluri mai bune”.
La rândul său, psihoterapeuta cognitiv-comportamentală Laura Găvan explică modul în care funcționează autocenzura într-o breaslă dependentă de recomandări și distribuții:
„Teama de a denunța un abuz nu ține întotdeauna de lipsa curajului, ci, de multe ori, de vulnerabilitatea persoanei aflate într-o relație de putere inegală. Într-un domeniu în care oportunitățile profesionale depind uneori de recomandări, distribuții, colaborări și relația cu persoane influente, victima poate simți că riscă nu doar un conflict, ci întreaga sa carieră. Apare astfel o formă de autocenzură: persoana se întreabă dacă va fi crezută, dacă va fi considerată dificilă, dacă va mai primi roluri sau dacă va fi exclusă din comunitatea profesională. Se pot adăuga rușinea, vinovăția, teama de expunere publică și chiar îndoiala față de propria percepție: «Oare am interpretat greșit?», «Poate am exagerat?»” – Laura Găvan, psihoterapeut
Când intimidarea și încălcarea limitelor sunt tolerate constant, tinerii aflați la început de drum ajung să le perceapă ca pe o fatalitate. „Este important să înțelegem și că abuzul nu este întotdeauna ușor de identificat de către persoana care îl trăiește. Atunci când comportamentele de intimidare, presiune sau încălcare a limitelor sunt repetate și normalizate într-un mediu profesional, ele pot ajunge să fie percepute ca parte a regulilor nescrise ale acelui mediu”, subliniază Laura Găvan, precizând totodată unde trebuie trasă linia: „Nu orice conflict profesional este un abuz, dar nici prestigiul, talentul sau autoritatea profesională nu justifică încălcarea demnitățiii și a limitelor unei alte persoane.”
Delimitarea este cu atât mai delicată în teatru, unde construcția unui rol implică adesea apropiere fizică și expunere emoțională. Psihologul Andra Matei explică însă că diferența fundamentală constă în consimțământ:
„Vulnerabilitatea emotionala, expunerea si apropierea fizica pot face parte din constructia unui rol, dar trebuie sa existe consimtamant, respect si un cadru profesional sigur. Abuzul incepe in momentul in care vulnerabilitatea actorului este exploatata, cand i se impun gesturi sau situatii care ii provoaca disconfort, cand refuzul este sanctionat prin intimidare, umilire sau amenintari profesionale” – Andra Matei, psiholog
Expunerea la hărțuire sexuală și umilire repetată nu distruge doar sentimentul de siguranță, ci afectează direct performanța scenică a actorului, blocându-i spontaneitatea și libertatea de exprimare, ceea ce îl poate împinge spre evitarea unor proiecte sau chiar spre abandonarea definitivă a profesiei.
Mai mult, atunci când o victimă își face curaj să vorbească, dar este întâmpinată cu neîncredere, trauma se adâncește. „Poate in alta situatie a incercat sa spuna despre nedreptatea pe care simte ca o traieste si raspunsul pe care l-a primit a fost indezirabil, nu a fost luat in serios si s-a mai ales si cu un sentiment al rusinii si neadecvarii propriei persoane”, arată Andra Matei. Ea avertizează asupra reacțiilor instituționale sau colegiale ostile: „Atunci cand o persoana reclama un abuz, iar marturia sa este pusa la indoiala de colegi sau de conducerea institutiei, se poate produce o a doua forma de traumatizare, cunoscuta in psihologie drept victimizare secundara”.
Pentru artiștii care protestează astăzi, simpla suspendare a repetițiilor la „Tartuffe” este doar o măsură de avarie care nu rezolvă problema de fond a siguranței pe scenă și în culise. După cum concluzionează psihoterapeuta Laura Găvan, solidaritatea de breaslă și mecanismele instituționale credibile sunt singurele care pot schimba paradigma: „O persoană care se simte singură, izolată sau pusă la îndoială va avea mult mai multe dificultăți în a vorbi. În schimb, atunci când există colegi care oferă sprijin, instituții care ascultă și mecanisme reale de protecție, scade sentimentul de vulnerabilitate.” Pentru ca acest lucru să se întâmple, adaugă specialista, „cred că este esențial să mutăm discuția de la întrebarea «De ce nu a vorbit până acum?» la «Ce anume a făcut-o să simtă că nu poate vorbi în siguranță?»”.
Explorează subiectele:
