Date noi/„Iubita” italianului cu coronavirus, care a fost în România, este din Gorj. A stat 4 zile și în Craiova, la „soacră”!

Date noi/„Iubita” italianului cu coronavirus, care a fost în România, este din Gorj. A stat 4 zile și în Craiova, la „soacră”!

Un cetăţean italian care vizitase recent România a fost diagnosticat marți cu coronavirus. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, e internat la un spital din Rimini. Conform informațiilor prezentate de Antena 3, „iubita” bătrânului este din Gorj, iar autoritățile încearcă să o găsească. Italianul a fost și în Craiova, timp de patru zile, între 18 și 22 februarie, pentru a-și vizita „soacra”.

Italianul a declarat că a fost în România la vânătoare.

Cetățeanul italian bolnav de coronavirus a avut mai multe întâlniri de afaceri în Craiova, în perioada 18 - 22 februarie. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat informația. Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost confirmat cu coronavirus la Rimini, în Italia. În prezent este internat în spital, potrivit  Corriere Romagna

ACTUALIZARE 18:20. În perioada 18 februarie – 22 februarie, bărbatul a fost în vizită la soacra sa, și a avut mai multe întâlniri de afaceri în Craiova. Bărbatul are cetățenie italiană, iar soția este româncă, din Gorj. Autoritățile trebuie acum să refacă traseul parcurs de bărbat. După ce autoritățile din România vor reuși să aibă toate datele și tot traseul celor doi soți, vor putea stabili dacă sunt și alte persoane infectate în România. MAE a confirmat informația privind vizita sa în Craiova.

"În continuarea informațiilor referitoare la cazul cetățeanului în vârstă de 71 de ani, depistat ca infectat cu virusul COVID-19, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele precizări :

Bărbatul are cetățenie italiană și, potrivit informațiilor disponibile la acest moment, a fost în România, în Craiova, în perioada 18-22 februarie.
În această perioadă bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri. Autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz", potrivit unui comunicat remis de Grupul de Comunicare Strategică.

„Cu privire la informatiile vehiculate in mass-media referitoare la confirmarea unui caz de infectie cu COVID-19 in Italia, Rimini, MAE, prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe langa autoritățile locale pentru obtinerea unor informatii suplimentare, inclusiv cetatenia pacientului și cu privire la eventuala ședere a acestuia pe teritoriul României.
În baza informațiilor obținute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al MAE.

Italianul în vârstă de 71 ani ar fi fost în România pentru o partidă de vânătoare. Omul deține un bar în localitatea Valconca, de pe coasta de est a Italiei, la puțini km de Cattolica. Autoritătile au făcut o listă cu angajații care lucrează în barul deținut de italian pentru a le fi făcute analize. Sunt de altfel făcute investigații și pentru a reconstrui traseul acestuia.

Autoritățile sanitare italiene îi țin sub observație familia, dar și pe cele două persoane care l-au însoțit în călătoria din România.

Italianul s-a întors din România la sfârșitul săptămânii trecute. A făcut o călătorie la noi în țară în compania a două persoane, cel mai probabil rude. La întoarcere, bărbatul tuşea, motiv pentru care luni a mers la urgenţa Spitalului Cattolica. Ulterior a fost dus la Rimini, unde testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv.

Acum, bărbatul e internat în secţia de boli infecţioase a spitalului din Rimini, viaţa sa nefiind pusă în pericol.

UPDATE/OFICIALBărbatul de 71 de ani, revenit recent din România și confirmat cu coronavirus la Rimini, a fost în Craiova timp de patru zile, transmite grupul de comunicare strategică.

Redăm mai jos integral comunicatul:

”În continuarea informațiilor referitoare la cazul cetățeanului în vârstă de 71 de ani, depistat ca infectat cu virusul COVID-19, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele precizări :

Bărbatul are cetățenie italiană și, potrivit informațiilor disponibile la acest moment, a fost în România, în Craiova, în perioada 18-22 februarie.

În această perioadă bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.
Autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz.

Context

Un bărbat de 71 de ani revenit recent din România a fost confirmat cu coronavirus la Rimini, el fiind în prezent internat, scrie presa italiană.

Potrivit publicației Il Resto del Carlino, acesta este primul caz de infectare cu coronavirus din Rimini.

Conform unui buletin medical comunicat de regiunea Emilia-Romagna marți, este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 de ani, cu domiciliul în Cattolica. Pacientul este internat în secția de boli infecțioase a spitalului din Rimini, iar starea sa de sănătate nu îi pune viața în pericol.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA