De ce tânjesc tinerii după un comunism pe care nu l-au trăit niciodată
O secvență video devenită virală pe comunitatea Reddit r/Roumanie a readus în prim-plan o tensiune socială tot mai vizibilă. Afirmația tranșantă a unui tânăr – „Măcar îți dădeau ceva, acuma nu-ți dă nimeni nimic” – a declanșat sute de comentarii și a deschis o dezbatere amplă despre motivele reale din spatele simpatiei pentru dictatura ceaușistă în rândul noilor generații.
„Măcar îți dădeau ceva”. De ce sunt nostalgici după Ceaușescu tinerii Foto: GettyImages
Reacțiile utilizatorilor au evidențiat o fractură clară de percepție. Pe de o parte, criticii au acuzat ignorarea lipsurilor cotidiene, a opresiunii politice și a încălcării drepturilor fundamentale. Pe de altă parte, numeroși comentatori au pus degetul pe rănile actuale: costul prohibitiv al locuințelor, salariile de debut neatractive și nesiguranța cronică a muncii. Așa cum remarca un internaut, atunci când economia de piață nu le asigură tinerilor premisele unei vieți stabile, devine previzibil ca aceștia să caute refugiu în mitul unor sisteme alternative pe care nu le-au cunoscut.
Această judecată aspră la adresa tinerilor este însă nedreaptă, consideră Alex Dincovici, lector asociat la Universitatea din București și SNSPA. Specialistul avertizează împotriva reducerii discuției la o simplă carență educațională:
„Este foarte ușor să ne uităm la sentimentul de nostalgie al tinerilor și să îi judecăm cu instrumente neadecvate, care le adresează educația sau competențele, când de fapt avem în spate un fenomen ceva mai complex, mai degrabă intergenerațional. Tinerii aceștia nu trăiesc într-un vid, nu s-au născut într-un vid și nu sunt chiar atât de naivi.”
Dincovici arată că reprezentarea conform căreia „pe vremea aceea era mai bine” este transmisă adesea prin relatările de familie, prin produse culturale sau reflectă aspirația spre un tip de siguranță perceput azi ca fiind inaccesibil. Apelând la noțiunea de „hauntologie”, teoretizată de Mark Fisher și preluată de Sadeq Rahimi, cadrul universitar remarcă faptul că această nostalgie vizează mai degrabă posibilitățile care existau atunci și care par complet blocate în prezent.
Pentru a ancora fenomenul în realitate, Dincovici oferă exemplul crizei imobiliare actuale. El ridică problema șanselor reale pe care le are un tânăr din mediul rural sau dintr-un orășel de provincie să se mute în București ori Cluj-Napoca, să-și susțină o chirie decentă și să găsească o slujbă suficient de stabilă încât să-și poată planifica viitorul pe termen mediu sau lung.
Deoarece nu s-au confruntat niciodată direct cu privațiunile cotidiene sau cu violența aparatului represiv comunist, tinerii sunt mult mai deschiși către o versiune romanțată a trecutului. În opinia universitarului, lipsa traumei directe transformă această memorie într-un construct artificial, ferit de realitățile crude pe care generațiile anterioare le-au îndurat.
La rândul său, sociologul Răzvan Dumitru analizează modul în care mecanismele trecutului sunt reinterpretate sub presiunea greutăților curente. Comunismul asigura administrativ repartiția locuințelor, locurilor de muncă și serviciilor de bază, chiar dacă, în realitate, modelul genera penurie severă și acces profund inegal la resurse.
„Cu toate acestea, imaginea tinerilor este mai degrabă modelată în prezent de memoria selectivă a celor mai în vârstă cu care intră în contact și care le povestesc despre o realitate idealizată, de social media, care vehiculează la rândul ei astfel de percepții, și de nevoia tinerilor de a-și imagina o lume mai bună care ar anula problemele din prezent.” — Răzvan Dumitru, sociolog
Dumitru subliniază caracterul profund paradoxal al acestei idealizări: tinerii își construiesc viziunea despre o societate mai dreaptă împrumutând amintirile filtrate ale bunicilor sau părinților și conținutul din rețelele sociale, raportându-se la un regim din care marea majoritate a românilor din anii '80 dorea cu disperare să scape.
Dincolo de dimensiunea psihologică și socială, fenomenul comportă și o miză politică periculoasă. Alex Dincovici avertizează că frustrarea reală a noilor generații poate deveni vulnerabilă la instrumentalizare:
„Și problema mare, de fond, este că un discurs ironic în cheia nostalgiei poate fi ușor de recrutat de proiecte sociale sau politice care tind să restaureze ceva din altă epocă, mai ales în contextul românesc în care fantoma comunismului este în continuare folosită ca sperietoare retorică împotriva unei serii foarte largi de așteptări sau cereri sociale, dintre care mare parte se pot dovedi mult mai puțin nerezonabile decât ni se spune.” — Alex Dincovici, lector asociat SNSPA și Universitatea din București
În final, Răzvan Dumitru conchide că reapariția mitului ceaușist scoate la iveală o limitare structurală a prezentului: incapacitatea societății actuale de a le oferi tinerilor un model de viitor credibil și optimist, împingându-i să caute soluții într-un sistem eșuat și profund disfuncțional.
Explorează subiectele:
