Demontarea mitului asistaților social: „România face cheltuieli minuscule”. Cum putem crește economia oferind mai mulți bani celor care nu muncesc

Potrivit celor mai recente date Eurostat (noiembrie 2024), cheltuielile pentru protecție socială în România se numără printre cele mai reduse din Uniunea Europeană. În funcție de sursă și metodologia de calcul, acestea au reprezentat fie peste 15% din PIB în 2023 (date Eurostat), fie 12,8% din PIB (conform Monitorului Social, pe baza acelorași date ajustate). Prin comparație, media UE a fost de 26,8% din PIB în același an.

De asemenea, doar o fracție foarte mică din aceste cheltuieli este alocată asistenței sociale și indemnizațiilor de șomaj: în 2023, cheltuielile pentru șomaj au reprezentat doar 0,2% din totalul cheltuielilor de protecție socială din România, iar cele pentru locuințe sociale – aproximativ 0,04%.

De asemenea, ideea că investițiile în măsuri sociale ar afecta economia sunt contrazise de datele Băncii Mondiale, ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ale Biroului Național de Cercetare Economică din Statele Unite și ale Organizației Internaționale a Muncii arată că aceste sume funcționează ca niște investiții strategice, capabile să genereze un ciclu economic pozitiv care pornește de la creșterea consumului și ajunge până la reducerea criminalității și dezvoltarea capitalului uman.

Potrivit cercetătoarei Elena Trifan, profesoară în cadrul SNSPA, România face cheltuieli „minuscule” în direcția programelor de asistență socială.

„Cred că dacă analizăm cum a apărut acest mit al asistatului social care secătuiește bugetul statului, realizăm că de fapt niciodată nu am avut cheltuieli mari cu persoanele aflate în dificultate. De fapt, putem observa că România face cheltuieli minuscule. Ideea că banii pentru asistență socială sunt risipiți persistă și astăzi în mare parte datorită unor televiziuni și publicații care au promovat intens acest discurs. Suntem obișnuiți cu reportaje în care sunt umiliți oameni săraci și întrebați de ce nu vor să muncească, deși în realitate România nu a oferit niciodată un sprijin social generos. De fapt, doar o mică parte din buget este alocată asistenței sociale și indemnizațiilor pentru șomeri, așa cum subliniază și Comisia Europeană. Multe dintre măsurile de incluziune socială au fost adoptate sub presiunea Băncii Mondiale, nu dintr-o politică internă coerentă", a explicat cercetătoarea.

Investițiile în asistența socială duc la creștere economică, în ciuda aparențelor

Un prim mecanism prin care protecția socială se dovedește a fi benefică pentru întreaga economie este efectul multiplicator puternic al cheltuielilor efectuate de beneficiari. Atunci când statul transferă bani către persoanele sărace sau aflate în șomaj, aceștia îi cheltuie aproape imediat pe nevoi de bază, iar fiecare dolar astfel transferat generează aproximativ 2,50 dolari în economia locală, potrivit estimărilor Băncii Mondiale .

Un studiu realizat în 2021 de Organizația Internațională a Muncii împreună cu Universitatea din São Paulo arată că o creștere a cheltuielilor sociale poate produce un efect multiplicator semnificativ mai mare decât cel al altor tipuri de cheltuieli guvernamentale, putând aduce înapoi în produsul intern brut până la trei unități pentru fiecare unitate investită. Mai mult, pe o perioadă de zece ani, fiecare dolar investit în protecție socială generează în medie 3,80 dolari beneficiu, o rată a rentabilității considerată impresionantă de specialiști.

„Discursul neoliberal al aproape tuturor guvernelor pe care le-a avut România aruncă vina pe săraci în loc să se uite la cei care beneficiază de inegalitățile sociale. În loc să ne întrebăm cine creează inegalitățile, se arată cu degetul către imigranți și către persoanele sărace. Cred însă că există șanse ca acest discurs să se schimbe. Impresia mea este că acum nu mai poate circula acest mit la fel de ușor. Dacă în trecut exista un consens social împotriva săracilor, acum situația este diferită. Nu mai aud atât de des în jurul meu oameni obișnuiți care să spună că banii se duc pe cei care nu muncesc”, a mai spus Elena Trifan.

Pe lângă stimularea consumului, protecția socială joacă un rol esențial de stabilizator automat al economiei în perioadele de criză. Atunci când cererea privată scade brusc, programele precum ajutorul de șomaj sau subvențiile alimentare mențin cererea agregată și previn o cădere economică mai profundă.

Un raport al Parlamentului European subliniază același rol de atenuare a șocurilor fiscale, arătând că un sistem puternic de asistență socială permite o redresare economică mai sustenabilă.

România, țara asistaților social. Aproape 15.000 de beneficiari de ajutoare sociale au refuzat anul trecut să muncească sau să își caute loc de muncă

„În ceea ce privește ideea că protecția socială înseamnă doar cheltuieli care nu se întorc în economie, este fals. Cheltuielile sociale stimulează consumul, pentru că oamenii își permit să cumpere bunuri și să trăiască. Vedem foarte bine ce probleme economice rezultă acum din cauza faptului că s-a prăbușit consumul. Mai mult decât atât, sumele mai mari se reflectă și în nivelul bunăstării emoționale. Experimentele cu venitul universal de bază au arătat că cel mai mult s-a îmbunătățit starea de bine și grija de sine. Iar atunci când o persoană nu mai suferă de depresie acută sau cronică, are șanse mai mari să se întoarcă la muncă. Sunt extrem de rare situațiile în care cineva nu muncește din simplul fapt ca nu vrea, iar statul are cheltuieli infime cu aceste persoane”, a explicat cercetătoarea Elena Trifan.

Persoanele asistate social pot fi ghidate să își continue studiile, pentru a obține calificări noi

Un alt efect pe termen lung al cheltuielilor sociale îl reprezintă sprijinul acordat educației și creșterii calificărilor profesionale. Banca Mondială descrie mai multe căi prin care aceste programe construiesc și protejează capitalul uman, oferind persoanelor sărace posibilitatea de a investi în strategii cu randament mai bun. Pe măsură ce veniturile gospodăriilor sunt protejate, părinții pot aloca mai multe resurse pentru educația copiilor, iar adulții își pot permite programe de recalificare.

De asemenea, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care România încearcă să adere, subliniază, într-un raport din 2019, că investiția în programele active ale pieței muncii, în special în formarea profesională, este un motor al productivității și al creșterii economice. Cea mai eficientă metodă de reintegrare a șomerilor este combinarea formării profesionale cu orientarea în carieră, însă beneficiile apar pe termen mediu și lung, fiind nevoie de doi-trei ani pentru ca participanții să obțină rezultate semnificativ mai bune pe piața muncii.

„Există și mitul că dacă le dai oamenilor indemnizații, nu se vor mai duce niciodată la muncă. În realitate, factorii pentru care oamenii nu muncesc nu sunt suficient explorați în România. Unii nu se pot întoarce pentru că sunt bolnavi cronic, dar nu au putut să obțină documentele necesare pentru a beneficia de ajutor. Alții ar putea folosi timpul de șomaj pentru a învăța o nouă meserie, pentru a se întoarce la școală sau pentru a-și face toate analizele, astfel încât să se califice pentru alte forme de sprijin. Atunci când nu mai trăiești doar pentru a supraviețui, ai timp să cauți soluții, iar indemnizațiile oferă întocmai acest răgaz", a adăugat Elena Trifan.

Ministrul Muncii, despre asistaţii social: problema e frauda, nu oamenii care chiar o duc greu

Investițiile în asistența socială scad criminalitatea

Într-un final, ultimul beneficiu important pe care îl identifică Elena Trifan, referitor la nevoia investițiilor în programe de asistență socială, îl reprezintă scăderea criminalității.

„În plus, există o corelație între rata criminalității și cât de mult investește statul în protecția socială: cu cât plasa de siguranță socială este mai puternică, cu atât scad șansele ca oamenii să se implice în activități criminale”, a explicat cercetătoarea.

O meta-analiză publicată în 2026 în prestigioasa revistă „Annual Review of Criminology”, care a analizat zeci de studii realizate în ultimul deceniu, concluzionează că nu există nicio îndoială că plasa de siguranță socială poate reduce criminalitatea și recidiva. Această reducere a fost observată atât pentru infracțiunile contra proprietății, cât și pentru cele violente, pe termen scurt, dar și de-a lungul unor orizonturi de timp extinse.

Autorul studiului, profesorul Robert Apel de la Universitatea Rutgers, afirmă că aceste beneficii reprezintă un „pur câștig indirect de la bunăstarea publică la siguranța publică” și că opinia conform căreia programele de reducere a sărăciei nu reduc criminalitatea este total eronată. Efectul este atât de bine documentat încât autorii studiului îndeamnă la mai multe contribuții din partea criminologiei în această literatură de specialitate, în plină dezvoltare.