Derapaj PSD la Bihor: prefectul impune presei reguli de redactare a știrilor

Mai mulți jurnaliști și reprezentanți ai redacțiilor locale din Bihor au reacționat ferm față de demersul prefectului Emilian Pavel, membru PSD cu o vechime de peste două decenii în partid, transmițând joi, 12 noiembrie, un memoriu prin care solicită modificarea de urgență a noilor reguli de acreditare. Inițiativa, pornită de la publicația BIHOREANUL , reclamă faptul că documentele aprobate de reprezentantul Guvernului încalcă limitele unei simple proceduri administrative și creează un dezechilibru major între exigențele impuse presei și obligațiile de transparență ale instituției.

Semnatarii memoriului cer eliminarea clauzelor care vizează activitatea editorială a redacțiilor, definirea clară a situațiilor în care o acreditare poate fi refuzată sau retrasă și recunoașterea dreptului fiecărei instituții media de a-și desemna propriii reporteri. Totodată, presa locală solicită garanții concrete că informațiile de interes public și invitațiile la evenimentele oficiale vor ajunge la toate redacțiile interesate, fără favoritisme și fără ocolirea canalelor oficiale prin grupuri de WhatsApp sau alte mijloace informale.

Poziția jurnaliștilor se sprijină direct pe prevederile articolului 18 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Actul normativ obligă autoritățile să elibereze acreditările fără discriminare, în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, și stipulează limpede că refuzul ori retragerea acestora pot interveni exclusiv pentru fapte concrete care perturbă activitatea normală a instituției, niciodată din cauza opiniilor exprimate de un jurnalist în materialele sale.

Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel

Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel Foto: FB

Reguli de redacție transformate în condiții de acces de către un prefect PSD

Controversatul regulament a fost adoptat prin ordinul semnat de Emilian Pavel pe 10 noiembrie și este însoțit de un formular obligatoriu pentru obținerea acreditării la Instituția Prefectului-Județul Bihor, ambele documente fiind publicate pe site-ul instituției . În spațiul public, politicianul social-democrat a prezentat măsura drept un pas către deschiderea administrației.

„Transparența și comunicarea directă cu presa sunt esențiale pentru o administrație deschisă și responsabilă. Am aprobat noul Regulament privind acreditarea reprezentanților mass-media pe lângă Instituția Prefectului-Județul Bihor. Îmi doresc ca relația cu jurnaliștii să fie una bazată pe respect reciproc, profesionalism și acces la informațiile de interes public. Cred că transparența nu trebuie să rămână doar un principiu declarat, ci trebuie să se regăsească în modul în care comunicăm și lucrăm zi de zi. Invit reprezentanții mass-media să consulte noul regulament și să demareze procedura de acreditare” – Emilian Pavel.

În spatele declarațiilor despre transparență, conținutul regulamentului introduce însă obligații care intră direct pe teritoriul editorial al redacțiilor, potrivit Ebihoreanul . Astfel, articolul 15 le impune jurnaliștilor să lucreze cu „profesionalism, responsabilitate, bună-credință și respect”, dictându-le cum să își documenteze și să își redacteze materialele: să verifice informațiile înainte de a le publica drept fapte certe, să separe faptele de opinii, să redea fidel declarațiile și să corecteze rapid erorile factuale semnificative.

Actul administrativ merge și mai departe, cerându-le reprezentanților mass-media să solicite, în măsura posibilului și în funcție de subiect, punctul de vedere al instituției sau al persoanelor vizate atunci când articolele includ acuzații care le-ar putea afecta imaginea. În plus, jurnaliștii sunt somați să respecte „demnitatea, onoarea, reputația și viața privată a persoanelor” și să aibă un „comportament profesional și respectuos” față de conducerea și angajații Prefecturii.

Deși verificarea surselor și redactarea știrilor sunt atribute exclusiv editoriale ale presei, articolul 16 prevede că nerespectarea acestor obligații poate duce la refuzarea sau retragerea acreditării, dacă faptele concrete împiedică desfășurarea normală a activității instituției și cu respectarea Legii 544/2001. Mai mult, chiar prin formularul de acreditare, jurnaliștii sunt puși să semneze că au luat cunoștință de regulament și că își asumă respectarea acestor reguli de conduită și redactare.

Precedentul de la instalare și profilul unui om de partid vechi în PSD

Tensiunile dintre Emilian Pavel și presa bihoreană nu sunt o surpriză, ele izbucnind chiar din ziua în care acesta a preluat oficial funcția. La ceremonia de depunere a jurământului din 2 noiembrie 2026, când l-a înlocuit pe Marcel Dragoș, redacția BIHOREANUL a reclamat că a fost exclusă de pe lista de invitați, spre deosebire de alți jurnaliști din județ chemați personal.

Potrivit publicației citate, în discuțiile purtate pe marginea acestui incident, prefectul ar fi sugerat inclusiv că nu a dorit prezența unui anumit jurnalist la eveniment. Ulterior, întrebat oficial de ce a omis redacția respectivă, Emilian Pavel a invocat o altă justificare: „Eu nu sunt în măsură să invit pe cineva în calitate oficială până nu depun jurământul”.

De profesie inginer, Emilian Pavel este un politician cu rădăcini adânci în PSD, fiind membru al formațiunii încă din anul 2001. Numit prefect al județului Bihor în octombrie 2026, prin Hotărârea de Guvern nr. 896, acesta a ocupat anterior funcția de subprefect al aceluiași județ, între 2022 și 2026. De-a lungul carierei sale politice, social-democratul a mai fost europarlamentar în legislatura 2014–2019, precum și consilier județean și local.

Cum a încercat prefectul să își justifice regulamentul la televizor

Chemat să dea explicații într-o intervenție la B1 TV , Emilian Pavel a susținut că vechiul regulament era depășit și nealiniat la legislația actuală. „În primul rând, acest regulament exista, era o pagină și nu era actualizat cu legile în vigoare, inclusiv cu 544. […] Am găsit o pagină de regulament care nu aplica toate legile în vigoare, inclusiv prevederi din 544”, a declarat prefectul.

Acesta a invocat și faptul că evidențele instituției cu jurnaliștii acreditați erau complet perimate: „Am găsit o bază de date cu jurnaliști care, vă dau un exemplu, conținea inclusiv consilierul primarului de Oradea, care de cel puțin 7-8 ani nu mai este în activitate. Și alți jurnaliști care au fost jurnaliști care nu își mai desfășoară activitatea”.

Prefectul PSD a încercat să paseze responsabilitatea legalității documentului către aparatul administrativ și a negat intenția de a îngrădi presa, lăudându-se că a chemat la instituție inclusiv creatori de conținut din online. „Acest regulament este redactat și analizat de către secretarul general împreună cu șeful cancelariei și este în conformitate cu legislația în vigoare. Nu îmi doresc și nu mi-am dorit niciodată să limitez accesul jurnaliștilor, dimpotrivă. Am invitat și bloggeri, vloggeri care nu scriu de obicei despre administrație”, a spus Pavel.

În cele din urmă, el a motivat introducerea regulilor de comportament printr-o teamă ipotetică față de posibile incidente la conferințele de presă, recunoscând însă că nu s-a confruntat cu așa ceva: „De exemplu, mi-aș dori ca, și până acum n-a fost cazul, dar cred că trebuie să fie într-un regulament, ca la o conferință de presă să nu se strige […] să nu se folosească un limbaj vulgar. Aceasta este o solicitare, zic eu, decentă pentru orice instituție publică care se respectă, dar, în general, pentru cine ține o conferință de presă”.

Explorează subiectele:

Emilian Pavel Bihor PSD


Citește și:

populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani