DIICOT: Doi bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de risc

DIICOT: Doi bărbaţi, arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de risc

Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a doi bărbaţi acuzaţi de procurorii DIICOT de trafic şi introducere în ţară de droguri de risc.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, transmis luni AGERPRES, la data de 23 martie, procurorii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorism - Biroul Teritorial Vrancea au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Cătălin Ion şi Sergiu Paul Popa pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum illicit de droguri de risc şi mare risc şi introducere în ţară de droguri de risc.

În cauză, arată sursa citată, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2017 şi până în prezent Cătălin Ion şi Sergiu Paul Popa au desfăşurat activităţi de trafic, introducere în ţară şi deţinere de droguri de risc în scopul obţinerii de beneficii materiale prin vânzarea acestor droguri către diferiţi consumatori şi dealeri.

"La începutul lunii martie 2018 inculpaţii Cătălin Ion şi Sergiu Paul Popa, împreună cu o altă persoană de sex feminin, s-au deplasat în Spania, via Germania, ajungând în oraşul Roqueta del Mar în data de 6 martie 2018, toţi trei cazându-se într-un apartament de hotel rezervat anterior de inculpatul Cătălin Ion. Scopul celor doi inculpaţi era de a se aproviziona cu cantităţi mari de canabis pe care să îl introducă în ţară, după care să îl vândă în scopul obţinerii de profit", se precizează în comunicat.

Anchetatorii arată că cele trei persoane au stat în Spania până în data de 20 martie, timp în care Cătălin Ion şi Sergiu Paul Popa ar fi achiziţionat o cantitate de aproximativ 5 kilograme de canabis contra sumei de 6.000 de euro, canabisul cumpărat ambalându-l în opt pachete şi pungi autosigilante peste care s-ar fi aplicat un strat de materie vâscoasă, probabil vaselină, toate aceste operaţiuni fiind efectuate în scopul de a nu fi descoperite la un eventual control vamal sau de orice altă natură.

"Inculpaţii au decis să introducă drogurile în ţară prin intermediul unei firme de curierat rapid, disimulând cantitatea de canabis într-o cutie de carton ce îl avea ca expeditor pe inculpatul Cătălin Ion", menţionează procurorii.

Ulterior, precizează DIICOT, Cătălin Ion şi Sergiu Paul Popa, împreună cu o persoană de sex feminin, s-au deplasat din Spania către România, cu acelaşi autoturism cu care plecaseră iniţial, fiind opriţi şi depistaţi pe raza comunei Boloteşti, judeţul Vrancea.

"Asupra lui Sergiu Paul Popa şi a persoanei de sex feminin a fost descoperit un grinder metalic care conţinea o cantitate de aproximativ un gram de canabis, pe care aceştia l-au consumat după trecerea punctului de frontieră Nădlac, astfel încât la momentul depistării în trafic din interiorul autoturismului emana un puternic miros de canabis", arată sursa citată.

Mai mult, spun anchetatorii, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la domiciliul lui Cătălin Ion s-a găsit şi cantitatea de 65,83 grame cocaină.

"Coletul care conţinea cantitatea de aproximativ 5 kilograme de canabis ce a fost expediat de inculpaţi a fost ridicat în seara zilei de 22 martie de la o firmă de curierat din municipiul Deva", se precizează în comunicat.

DIICOT informează că la data de 24 martie Tribunalul Vrancea a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Banii din șpăgile lui Ponta sunt în Turcia / Dezvăluiri care-i vor înfiora chiar și pe procurori!

2 Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

3 De citit! / Cele patru dorințe care stau la baza comportamentului uman / Memorabilul discurs al lui Bertrand Russe…

4 Fiul sultanului din Brunei, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a murit la 38 de ani

5 Donald Trump ar fi folosit din nou o dublură în locul soției sale. Cum arată Melania în ultimele imagini deven…