DNA: 38 de percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în dosare vizând fapte de corupţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că într-unul dintre dosare ar fi vizat fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul acestui an şi anterior.

"În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se arată în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 Cum se calculează indexarea, câți bani pot primi pensionarii și ce prevede legea, dacă pensiile ar crește de la 1 ianuarie 2027

3 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?

4 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și reprezintă noua realitate din Rusia

5 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...