DOCUMENT Legea Pensiilor, ultimul draft. Vezi ce valoare va avea punctul de pensie

DOCUMENT Legea Pensiilor, ultimul draft. Vezi ce valoare va avea punctul de pensie

Ultima variantă a legii pensiilor, consultată de G4Media.ro , arată că proiectul va avea un impact bugetar de 8,4 miliarde de lei anul viitor (când se va aplica doar de la 1 septembrie), un impact de 24,8 miliarde de lei în anul 2020 (alegeri locale și parlamentare), iar în ultimul an de aplicare (2022) ar urma să aibă un impact de 81 miliarde de lei, în condițiile în care cheltuiala statului român cu pensiile în acest an este de 61,5 miliarde de lei. Practic, dacă legea intră în vigoare, în 2022 cheltuielile cu pensiile ar fi mai mult decât dublate față de acest an.

Articolul prevedere o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, principalele prevederi urmând să se aplice de la 1 septembrie 2019, apoi treptat până în 2022.

Proiectul integral de lege și Nota de Fundamentare:

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, și, potrivit ministrului Finanțelor, Guvernul Dăncilă l-ar putea discuta și aproba în ședința de săptămâna aceasta.

Proiectul prevede că valorile punctului de pensie (în funcție de care se calculează pensiile) sunt următoarele:

1.265 de lei de la 1 septembrie 2019
1.775 de lei de la 1 septembrie 2020
1.875 de lei de la 1 septembrie 2021

Legea prevede că începând din anul 2022, valoarea punctului de referință crește anual cu rata medie a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Punctul de referință este un alt indicator luat în calcul la stabilirea valorii pensiei și reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare, adică 25.

Vom reveni cu amănunte


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

3 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

4 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

5 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…