Doi macaci și doi lemuri au fost ridicați de la casa lui Nuțu Cămătaru, după cazul maimuței care a fost prinsă săptămâna trecută hoinărind prin București

Doi macaci și doi lemuri au fost ridicați de la casa lui Nuțu Cămătaru, după cazul maimuței care a fost prinsă săptămâna trecută hoinărind prin București

Doi macaci și doi lemuri, găsiți de polițiști la perchezițiile de miercuri de la locuința lui Nuțu Cămătaru, au fost tranchilizați și vor merge la adăpost, iar ulterior la grădina zoologică, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din poliție. Cămila rămâne, deocamdată, la casa lui Cămătaru.

Surse din poliție au precizat, pentru MEDIAFAX, că în urma perchezițiilor de miercuri la locuința lui Nuțu Cămătaru, două maimuțe macac și doi lemuri au fost tranchilizați și vor merge la adăpost, iar ulterior la grădina zoologică.

La percheziții a fost găsită și o cămilă, însă momentan va rămâne la casa lui Cămătaru.

Polițiștii Capitalei au efectuat, miercuri, percheziții la domiciliul lui Nuțu Cămătaru, în dosarul in rem deschis după ce o maimuță a fost capturată în Sectorul 5.

La activitate au participat reprezentanți ai Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) și ai Gărzii de Mediu.

„ASPA, împreună cu Garda de Mediu București, au constatat existența a patru animale exotice, vorbim despre două exemplare de macac japonez de sex feminin și două de coati. Până acum am declarat că este vorba despre lemuri, însă este vorba despre coati”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Trănescu, reprezentant ASPA.

Un dosar penal in rem a fost deschis recent pentru nerespectarea regimului de conservare a habitatului natural, după ce a fost capturată o maimuță în Sectorul 5 al Capitalei.

Nuțu Cămătaru are improvizată în curtea locuinței din Ferentari o minigrădină zoologică. În martie 2013, în timp ce se aflau în arest pentru infracțiuni de crimă organizată, frații Nutu și Sile Cămătaru au rămas fără patru lei și doi urși, după ce autoritățile au descins pe proprietatea lor.

Săptămâna trecută, o maimuță s-a plimbat pe străzile din sectorul 5, fiind capturată de către jandarmi în podul unei case. În acest caz a fost deschis dosar penal in rem pentru nerespectarea regimului de conservare a habitatului natural.


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...