Donald Trump ia în considerare reformarea sistemului bancar din SUA (Bloomberg)

Donald Trump ia în considerare reformarea sistemului bancar din SUA (Bloomberg)

Președintele Donald Trump a anunțat că ia în considerare divizarea marilor bănci de pe Wall Street, prin separarea diviziilor de consum de operațiunile de investiții, transmite BBC.

"Examinez chiar acum această problemă", a declarat Trump pentru Bloomberg News.
Sean Spicer, purtător de cuvânt al Casei Albe, a precizat că nu există detalii suplimentare și nu este planificat un anunț în acest caz.

Conform "Glass-Steagall Act", în SUA era obligatorie separarea activității băncilor comerciale de cele de investiții dar legea a fost abrogată în 1999. Unii analiști au apreciat că abrogarea a fost la baza crizei financiare din 2007-2008.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru o reglementare a "Glass-Steagall Act" adecvată secolului XXI.

"Există oameni care vor să revenim la vechiul sistem, corect? Deci vom examina această problemă", a răspuns Trump la întrebarea privind divizarea băncilor.

Asociația bancherilor american a anunțat că se opune reintroducerii "Glass-Steagall Act" .

"Există un acord amplu, inclusiv în rândul agențiilor de reglementare bancară, că Glass-Steagall Act" nu ar fi prevenit criza sau colapsul pieței imobiliare", a afirmat președintele Asociației, Rob Nichols.

Luna trecută, Donald Trump a promis reformarea cuprinzătoare a reglementărilor bancare "terifiante" din SUA, care au fost introduse după criza financiară globală.

"Vom face o modificare semnificativă a legii de reglementare financiară Dodd-Frank", a declarat oficialul, referindu-se la proiectul adoptat de Barack Obama în 2010 care reglementează activitatea firmelor de pe Wall Street și protecția consumatorilor

Legea Dodd-Frank impune separarea activităților de investiții de cele de retail și nu permite băncilor să-și asume prea multe riscuri.

Dar Donald Trump susține că vrea o schimbare "semnificativă" care să ajute sectorul bancar.

"Vrem restricții și reglementări solide. Dar nu reglementări care fac imposibilă acordarea de împrumuturi de către bănci, care ar duce la crearea de locuri de muncă", a afirmat președintele american.

Declarațiile sale au fost susținute de Jamie Dimon, șeful uneia dintre cele mai mari bănci din lume, JP Morgan Chase. În scrisoarea sa anuală adresată acționarilor, el a explicat că povara impusă de autoritățile de reglementare "este într-un mod exagerat complexă, costisitoare și uneori confuză".

Scopul legii Dodd-Frank era rezolvarea problemei băncilor prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze (too big to fail).

Dar Jamie Dimon susține că băncile au rezolvat în principal această problemă prin majorarea capitalului și introducerea unor controale de risc mai stricte.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump a făcut apel pentru o reformă a legii de reglementare financiară Dodd-Frank și pentru reducerea impozitelor pentru companii, în paralel cu promisiuni pentru investiții masive în infrastructură și readucerea în SUA a locurilor de muncă transferate în străinătate.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”