Dovezi ale unui potop mitic, identificate de o echipă de cercetători chinezi

Dovezi ale unui potop mitic, identificate de o echipă de cercetători chinezi

Un potop de proporții mitologice a acoperit sub ape o mare parte din China în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, descoperire care susține vechea și controversata teorie cu privire la apariția Dinastiei Xia ca primul stat unitar chinez, conform descoperirilor realizate de o echipă de cercetători coordonați de Wu Qianlong, un fost specialist în seismologie de la Universitatea din Beijing, se precizează într-un studiu publicat în ultimul număr al revistei Science, transmite ABC News.

Un mare potop, produs în zorii civilizației chineze, a măturat în calea sa numeroase așezări, apele, conform legendelor, crescând atât de mult încât au acoperit dealuri și chiar munți, ajungând până la porțile Paradisului. Abia când înțeleptul Yu a reușit să îmblânzească apele construind un sistem de canale și diguri, el a primit dreptul de a-i conduce pe oameni, devenind regele care a întemeiat prima dinastie chineză, Xia.

Însă până în prezent oamenii de știință nu au putut confirma faptul că acest potop sau Yu sau chiar Dinastia Xia ar fi existat în afara povestirilor și miturilor fondatoare transmise din generație în generație cale de mii de ani.

Apelând la datarea cu carbon a unor mostre de sol și oseminte descoperite de-a lungul malurilor Râului Galben, echipa coordonată de Wu a ajuns la concluzia că un cutremur a declanșat o uriașă alunecare de teren care a stopat cursul râului, asemenea unui baraj, în anul 1920 î.Hr. Apoi, timp de 6 — 9 luni, aproximativ 15 trilioane (miliarde de miliarde) de litri de apă s-au adunat în spatele acestui baraj natural aflat în apropiere de Cheile Jishi, în provincia de azi Qinghai. Când barajul natural a cedat, apele Râului Galben au străbătut Cheile Jishi cu un volum de peste 500 de ori mai mare decât de obicei, înecând sub ape câmpia din nordul Chinei, regiune considerată leagănul civilizației chineze.

Acest potop a precedat cu câteva secole primele înscrisuri descoperite în China, pe oase folosite de oracole. Texte istorice, datând din jurul anului 1000 î.Hr. menționează în premieră existența unui conducător legendar al Dinastiei Xia, Yu, cel care a conceput un sistem de canale pentru a ține sub control marele potop. Yu ar fi trăit în apropierea Cheilor Jishi, iar abilitatea sa de a lupta împotriva acestui dezastru natural i-a adus legitimitatea Cerurilor pentru a deveni rege. Ulterior el a devenit și un model pentru generațiile următoare de conducători chinezi. Povestea lui Yu a fost apoi imortalizată în unele dintre cele mai importante texte istorice ale Antichității chineze.

În ultimul secol istoricii chinezi s-au îndoit de existența Dinastiei Xia care ar fi domnit peste un stat unitar, aducând în discuție faptul că întregul construct ar fi fost conceput de gânditorii politici din trecutul Chinei pentru a justifica existența unei tradiții a puterii centralizate.

În anii '80 arheologii au descoperit urmele unor clădiri și artefacte din bronz în zona satului Erlitou, din provincia Henan, care, conform datării cu carbon, proveneau din jurul anului 1900. î.Hr. Mulți istorici și arheologi au fost de părere că această așezare, care ar fi putut avea o populație de aproximativ 30.000 de oameni, ar fi fost capitala regatului condus de Dinastia Xia.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...