Dragnea spune că va tranșa subiectul legii grațierii într-un Comitet Executiv Național al PSD

Dragnea spune că va tranșa subiectul legii grațierii într-un Comitet Executiv Național al PSD

Subiectul legat de proiectul legii grațierii, care în forma finală nu va cuprinde grațierea faptelor de corupție, va fi tranșat în cadrul unui Comitet Executiv Național al PSD, a anunțat joi liderul partidului, Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților.

"Sunt destul de dezamăgit de modul cum a funcționat până acum Comisia juridică de la Senat în această privință. Legea grațierii nu va cuprinde grațierea faptelor de corupție. (...) Pe mine mă interesează ca în legea care va fi votată să nu existe acele amendamente. Ce s-a întâmplat la comisie ieri, astăzi, ce se va putea întâmpla în continuare — va fi un subiect de discuție în partid. Acele amendamente nu vor intra în raportul final al Comisiei juridice. Că senatorii PSD s-au abținut sau au votat împotrivă pentru speță contează mai puțin. Contează pentru partid, dar nu discut asta acum", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă Șerban Nicolae ar trebui să-și dea demisia sau să facă un pas înapoi, Dragnea a arătat că-și va rezerva acest drept de decizie în partid.

"O să-mi rezerv dreptul să spun asta în partid, nu dvs. Categoric o să discutăm despre subiect, despre modul în care unii colegi de-ai noștri înțeleg să se respecte ceea ce se decide în partid. Partidul nu trebuie respectat doar înainte de a primi confirmarea că ești pe o listă și ajungi în Parlament, partidul trebuie respectat și ulterior. Păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie sau în alte locuri. Eu când vorbesc ca președinte al PSD vorbesc statutar, în numele partidului, și noi luăm decizii care s-au adoptat și care sunt valabile în continuare", a arătat președintele PSD.

El s-a declarat dezamăgit de modul în care a funcționat Comisia juridică de la Senat condusă de social-democratul Șerban Nicolae.

"Sunt dezamăgit de faptul că s-a luat o decizie sau au fost poziții publice, nu numai din partea mea care am spus că PSD-ul nu susține grațierea faptelor de corupție. Cu toate astea, sunt niște colegi care consideră că sunt niște păreri personale. Dacă ar fi independenți în Parlament pot să aibă această poziție, acum nu. Ceea ce vom face în partid se va discuta într-o întâlnire în partid. (...) Cu proteste sau fără proteste, este o decizie care se va respecta — aceste fapte nu vor fi grațiate. Vom discuta în partid, pentru că este un subiect extrem de serios. Sunt unii colegi care, prin acțiunile lor mânate de nu știu ce resorturi, pot afecta imaginea acestui partid. Or, acest partid a primit un vot masiv de încredere din partea populației și trebuie să pună în aplicare un program de guvernare. Or dacă noi, de câte ori vrem să aplicăm o măsură, nu putem să o comunicăm pentru că izvorăște un baraj de comunicare, firesc, generat de niște reacții care sunt împotriva unor atitudini ale partidului, sigur că va trebui să luăm măsuri", a explicat președintele Camerei.

El a arătat că o ședință a CExN al PSD ar putea avea loc săptămâna viitoare, deși programul este unul încărcat la Camera Deputaților.

"Cât de curând. Săptămâna viitoare. (...) O să mă sfătuiesc cu colegii în weekend să vedem dacă găsim un loc să facem un Comitet Executiv, pentru că săptămâna viitoare chiar sunt foarte multe deplasări și de-ale mele și ale unor colegi în țară", a menționat Dragnea.

Acesta a susținut că, după evenimentele din februarie, a fost declarat "în mod incorect inamicul public numărul 1".

"Voi convoca un CExN și acolo voi spune colegilor mei care sunt punctele mele de vedere și vom vota. Dacă partidul va vrea, mergem într-o direcție, dacă nu, mergem în altă direcție. Nu fac CExN acum. Vreau să mă consult cu colegii mei ca să găsim o variantă. Ce ne interesează — Camera decizională este Camera Deputaților. Aici, în sala de plen, legea care va ieși de aici, când va ieși, nu va cuprinde acele fapte la grațiere, e simplu", a conchis liderul social-democraților.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina