Ea este noua „patroană” a zahărului din România

Ea este noua „patroană” a zahărului din România

Grupul francez Tereos, unul dintre cei mai mari producători de zahăr din lume, a anunțat oficial că urmează să vândă fabrica sa de zahăr de la Luduș, județul Mureș, către doi investitori români din sectorul agroalimentar, Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, aceștia fiind cei mai noi dintr-un lung șir de pretendenți care au fost vehiculați drept potențiali cumpărători ai fabricii mureșene, scrie startupcafe.ro.

Tranzacția ar urma să fie finalizată „în cursul săptămânii viitoare”, potrivit unui comunicat al grupului cooperativ francez.

Tereos, care are venituri de 4,5 miliarde de euro pe an, anunțase anterior că intenționa să-și închidă operațiunea din România, ceea ce ar fi periclitat serios activitatea a circa 300 de fermieri români care furnizau sfecla de zahăr.

„Este un proiect curajos pe care l-am întreprins cu obiectivul de a revigora producția de zahăr din țară, în acest an. În 2021, zahărul din sfeclă cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern. Vom începe negocierile cu fermierii în următoarele zile, deoarece sfecla de zahăr din campania de toamnă 2023, în regiunea Luduș, urmează să fie contractată în curând. Vrem să îi asigurăm pe cei aproximativ 300 de producători din regiune că suntem deschiși colaborării și, de asemenea, vrem să îi asigurăm pe cei peste 150 de angajați că își vor păstra locurile de muncă” - a afirmat investitoarea Mihaela Neagu, citată în comunicatul grupului cooperativ francez.

„Suntem foarte fericiți că am semnat cu acești doi investitori. Această continuare a activității susține locurile de muncă și menține activitatea zahărului în bazinul Ludușului. Această vânzare ne permite evident să rămânem fideli planului nostru strategic”, a declarat, la rândul lui, Gérard Clay, președintele Consiliului de Administrație al grupului cooperativ Tereos.

Fabrica de Zahăr de la Luduș a fost deschisă de regimul comunist în anul 1960, însă viabilitatea ei s-a deteriorat mai ales din anii '80, pe fondul uzurii morale și fizice a echipamentului.

Grupul Tereos a intrat în România încă din anul 1992. El deținea fabrica de zahăr de la Luduș prin compania Tereos România SA, care a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 158 milioane lei și pierderi de 7 milioane de lei. Din 2014 încoace tot pe pierderi a fost fabrica de la Luduș. Din anul 2013, primul în care Tereos deținea fabrica integral, numărul de angajați din unitatea mureșeană a scăzut de la 220 de persoane la 174 de salariați în 2021.

Tereos cumpărase integral fabrica Luduș în octombrie 2012, de la o altă companie franceză, Sucreries du Marquenterre. Tereos mai fusese acționar în fabrica de la Luduș, dar și-a vândut participația de 50% către Sucreries du Marquenterre, în anul 2007, potrivit Mediafax .

În 2021, Tereos, al doilea producător de zahăr la nivel mondial, a decis să renunțe la fabrica sa de la Luduș, ca urmare a lipsei de perspective în producția de zahăr din sfeclă și a deficitului tehnologic al unității mureșene.

Una dintre mizele din jurul fabricii de la Luduș o reprezintă cota de zahăr, o limită asumată de țările membre UE în producția de zahăr. An de an, concurenții din România s-au plâns că autoritățile române au repartizat fabricii de la Luduș o treime din cota de zahăr alocată României, deși unitatea mureșeană nu reușea să și-o acopere în totalitate, potrivit Jurnalul.ro.

În prezent, în România alte mari fabrici de zahăr la Buzău și Roman, unități deținute de compania austriacă Agrana, precum și la Bod, județul Brașov, fabrică achiziționată în anul 2021 de Best Achiziții, companie controlată de Mihaela Neagu, investitoarea care vine acum la Luduș.

Fabrica de la Luduș reprezenta, în anul 2021, 40% din capacitatea de procesare de sfeclă de zahăr din România. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, citate de Economica , fabrica de la Luduș are o capacitate de procesare de 4.000 de tone de sfeclă de zahăr pe zi, ceea ce înseamnă o capacitate totală de procesare de 440.000 de tone pe campanie. Agrana are o capacitate totală de procesare de 5.500 de tone de sfeclă pe zi, ceea ce înseamnă o capacitate totală de procesare de 550.000 de tone de sfeclă pe campanie.

Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, prezentați de tereos drept „investitori independenți”, sunt cei mai recenți potențiali cumpărători ai fabricii Luduș, vehiculați în ultimii 2 ani:

  • Statul român a fost vehiculat ca potențial investitor. După ce francezii au anunțat închiderea fabricii de la Luduș, în anul 2022, ministrul de atunci al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, spunea că ar fi vrut ca statul să preia unitatea de producție, pentru a salva activitatea fermierilor care livrau sfecla de zahăr.
  • Un alt potențial pretendent a fost o asociație de fermieri direct interesați, condusă de Teodor Aflat, potrivit publicației sibiene Turnul Sfatului .
  • Și compania românească din sectorul agroalimentar Scandia Food, contolată de familiile de oameni de afaceri Creștin și Gașpar, era interesată să cumpere fabriza de zahăr de la Luduș, conform Business Magazin.

Ce afaceri mai are investitoarea Mihaela Neagu

Mihaela Neagu, prezentată de Tereos drept „investitor independent”, care urmează să cumpere fabrica de la Luduș, controlează compania Best Achiziții. Firma a avut în anul 2021 o cifră de afaceri de 178 milioane lei, și profit de 22 milioane lei, cu 72 de angajați. În anul 2020, primul an al pandemiei COVID, firma bucureșteană a reușit să-și crească spectaculos afacerile: 241 milioane lei, cifră de afaceri (în creștere de la 29 milioane de lei în 2019) și profit de 62 milioane lei (în creștere de la 10 milioane de lei în 2019), cu 57 de angajați (în creștere de la 14 oameni în 2019). În anul 2018, firma Best Achiziții avea o cifră de afaceri de 9,6 milioane de lei, iar în 2018 făcuse venituri de 1,1 milioane de lei.

Potrivit jurnaliștilor de la Biz Brașov , compania investitoarei Mihaela Neagu a vândut statului român materiale și echipament de protecție folosit în timpul pandemiei COVID-19. Astfel, ân 2020, Best Achiziții a vândut companiei de stat Unifarm mănuși, combinezoane și măști în valoare de 45 de milioane de lei, pentru a fi distribuite în țară.

Mihaela Neagu mai are și firma Libro Events, care a câștigat contracte de achiziții cu instituții publice în valoare de peste 300 milioane de lei, potrivit publicației Buletin de București . Compania a prestat astfel servicii de curățenie, a distribuit mere în școli sau a oferit servicii hoteliere și de restaurant. Cu Ministerul Fondurilor Europene a încheiat contracte de peste 155 milioane lei, din totalul menționat. Alte trei ministere care se găsesc pe lista Libro Events sunt Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Firma a colaborat de asemenea și cu Arcub, Spitalul Obregia, Sectorul 4, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Conturi a României.

În 2018, Primăria Sectorului 5 a plătit firmei Libro Events 700.000 de euro pentru un spectacol de aniversare a jumătate de secol de existență a sectorului. Atunci, firma a precizat că multe dintre contractele cu statul au fost câștigate de Libro în parteneriat cu alte companii.

Investitoarea Mihalea Neagu a lucrat și la stat. În 2009, ministrul Tineretului și Sportului de atunci, Sorina Plăcintă, a numit-o directoare a Clubului Sportiv Olimpia din București, potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan.


Mihaela Neagu


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa