FBI: Stat Islamic va rămâne principala amenințare teroristă și după sfârșitul 'califatului'

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) va rămâne amenințarea teroristă dominantă pentru SUA chiar și după sfârșitul 'califatului' său în Irak și Siria, a estimat joi directorul Biroului Federal de Investigații american (FBI), James Comey, relatează AFP.

Șeful FBI a insistat pe necesitatea unei cooperări internaționale pentru supravegherea foștilor combatanți jihadiști. În ultimul an, organizația Stat Islamic a pierdut controlul asupra unei părți a teritoriilor sale cucerite în Irak și Siria.

''Amenințarea care, cred eu, va domina următorii cinci ani, în opinia FBI, va fi impactul prăbușirii califatului'', a declarat Comey.

El s-a pronunțat pentru îmbunătățirea schimburilor de informații între serviciile de informații din întreaga lume în legătură cu foștii jihadiști care au părăsit Siria și Irakul.

''A ne ajuta partenerii europeni în schimbul de informații între ei și cu noi are o importanță esențială'', a mai spus oficialul american.

AGERPRES



populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

3 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

4 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour

5 Oamenii ăștia există printre noi... / O femeie a dat ultimatum DIICOT pentru Călin Georgescu și a ajuns internată la Obregia