Fotbal: Cătălin Vulturar, inclus de The Guardian pe o listă a celor mai talentaţi jucători născuţi în 2004

Fotbal: Cătălin Vulturar, inclus de The Guardian pe o listă a celor mai talentaţi jucători născuţi în 2004

Cătălin Vulturar, mijlocaşul român al echipei italiene Lecce, din Serie B, a fost inclus de cotidianul The Guardian pe o listă a celor mai talentaţi 60 de fotbalişti născuţi în anul 2004.

"Vulturar este cel mai tânăr fotbalist care a evoluat într-un meci de divizia a doua din România. A debutat la UTA Arad la vârsta de 14 ani după ce antrenorii săi de la juniori au spus că era prea bun pentru nivelul la care juca. Talentatul mijlocaş central a fost căpitanul tuturor naţionalelor de juniori ale României pentru care a jucat. În 2020, el s-a transferat la Lecce, în Italia, unde se antrenează acum cu prima echipă. Jucătorul de picior stâng a fost în probe la Liverpool şi Barcelona înainte de a veni oferta de la Lecce care a fost suficientă pentru ca el să se despartă de echipa la care a jucat de când era copil", scrie The Guardian.

Vulturar, născut pe 9 martie 2004, a semnat cu Lecce în octombrie 2020.

Cei mai cunoscuţi jucători de pe lista alcătuită de ziarul britanic sunt mijlocaşul spaniol Gavi, de la FC Barcelona, şi atacantul german Youssoufa Moukoko, de la Borussia Dortmund.

Gavi a devenit miercuri, la 17 ani şi 62 de zile, cel mai tânăr jucător ce a evoluat pentru La Roja, contribuind la calificarea acesteia în finala Ligii Naţiunilor în dauna Italiei.

Moukoko, născut pe 20 noiembrie 2004, a stabilit luna trecută noi recorduri de precocitate, devenind cel mai tânăr jucător şi cel mai tânăr marcator din istoria reprezentativei de tineret Under-21 a Germaniei. El este cel mai tânăr fotbalist care a debutat în Bundesliga, la 16 ani şi zi.

Printre numele care atrag atenţia pe această listă sunt Julen Jon Guerrero, mijlocaşul lui Real Madrid, fiul fostului internaţional spaniol Julen Guerrero, a cărui carieră a fost legată de Athletic Bilbao, şi mijlocaşul portughez Hugo Felix, de la Benfica Lisabona, fratele lui Joao Felix, vedeta lui Atletico Madrid.

Nu lipseşte fundaşul grec Georgios Koutsias, ce are deja câteva meciuri pentru prima echipă a lui PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)

Sursa foto: uslecce.it


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...