Fotbal: Iniesta nu este destul de bun pentru campionatul Chinei, consideră presa din această ţară

Celebrul fotbalist spaniol Andres Iniesta nu este destul de bun pentru campionatul Chinei, consideră presa din această ţară, citată de cotidianul Marca.

Posibilul transfer al lui Iniesta de la FC Barcelona la echipa chineză Chongqing Dangdai Lifan, după Cupa Mondială 2018, nu entuziasmează presa locală. Potrivit ziarului Chongqing Morning Post, căpitanul Barcei nu ar face faţă în China, deoarece stilul său de joc nu este potrivit pentru un campionat unde se pune mai mult accentul pe fizic. În plus, mijlocaşul iberic este prea bătrân, a estimat ziarul chinez.

Iniesta va împlini 34 de ani înaintea Mondialului de anul viitor.

Chongqing Dangdai Lifan a renunţat de curând la antrenorul sud-coreean Chang Woe-Ryon, înlocuindu-l cu portughezul Paulo Bento.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea)


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

3 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

4 Dosarul Nordis / Laura Vicol, acuzată că a ascuns venituri de 15 milioane de lei

5 Insolvență la AnimaWings / datoriile de sute de milioane sufocă Christian Tour