Franţa: Premierul anunţă înlocuirea şefului poliţiei din Paris şi măsuri mai ferme după violenţele de sâmbătă

Prim-ministrul francez Edouard Philippe a anunţat luni o serie de măsuri, printre care înlocuirea şefului poliţiei din Paris, după violenţele petrecute sâmbătă la manifestaţia 'vestelor galbene' în centrul capitalei, transmite AFP.

Michel Delpuech a fost demis şi locul său va fi luat miercuri de Didier Lallement, prefectul regiunii Nouvelle Aquitaine (sud-vest).

Guvernul a criticat 'consemnele necorespunzătoare' date în ce priveşte folosirea aşa-numitelor 'lansatoare de gloanţe de apărare (LBD, flashball)' în ziua de sâmbătă, 16 martie.

Manifestaţiile 'vestelor galbene' vor fi interzise în mai multe cartiere, printre care Champs-Elysées, dacă sunt prezenţi 'ultraşi', a anunţat prim-ministrul francez.

'Vom interzice manifestaţiile care se revendică de la 'vestele galbene' în cartierele care au fost cele mai afectate, de îndată ce vom avea cunoştinţă despre prezenţa unor elemente 'ultras' şi despre intenţia lor de a vandaliza. Mă refer, bineînţeles, la Champs-Elysées din Paris, la Piaţa Pey-Berland din Bordeaux, la Piaţa Capitoliului din Toulouse', unde 'vom proceda la dispersarea imediată a tuturor adunărilor', a explicat el.

Premierul Philippe a anunţat, de asemenea, o majorare 'foarte netă', de la 38 la 135 de euro, a amenzii contravenţionale pentru participarea la o manifestaţie interzisă.

El a mai precizat că a dat instrucţiuni pentru ca eventualele chemări la violenţă ale unor 'personalităţi' ale mişcării să fie sistematic semnalate justiţiei de Ministerul Justiţiei.AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin