GCS: La acest moment nu avem confirmarea faptului că există o 'transmitere susţinută pe scară largă' a COVID-19

Grupul pentru Comunicare Strategică (GCS) a informat sâmbătă că o parte dintre măsurile prevăzute pentru scenariul 3 au fost deja adoptate de autorităţi, iar la acest moment nu există confirmarea cu privire la o "transmitere susţinută pe scară largă" a noului coronavirus (COVID-19).

Intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea iniţială, "transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2.000 cazuri)".

"Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcţiilor de Sănătate Publică desfăşoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacţilor persoanelor confirmate pozitiv. Totodată, menţionăm faptul că, faţă de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus", arată sursa citată.

Măsurile deja adoptate care fac parte din scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în scenariul 3, sunt cele de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane, a activităţilor colective, punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie, raportarea călătoriilor şi implementarea de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare.

La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate şi/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19). AGERPRES


populare
astăzi

1 „Mă cutremur să mă gândesc ce se va întâmpla”

2 Încă o mare porcărie moșită de „împărăteasa” României

3 Răsturnare de situație în Ungaria? / Alianţa Fidesz-KDNP ar avea 50%

4 Procuroarea care a contribuit la recuperarea Coifului de la Coțofănești, „răsplătită” cu rechemarea în țară de ministerul condus de PSD

5 „PSD-ului i se rezervă o soartă proastă dacă va urma ceea ce îndeamnă domnul Sorin Grindeanu. Riscă să ajungă inclusiv în opoziţie”