George Simion, datorii record de 12 milioane de lei către foști aliați ai PSD și patroni TV
George Simion a stabilit un record negativ fără precedent în ultimii 36 de ani de politică românească, rămânând cu o datorie personală de peste 12 milioane de lei în urma campaniei prezidențiale din 2025. După ce Autoritatea Electorală Permanentă a blocat decontarea unor sume uriașe direcționate către Realitatea Plus, liderul AUR s-a trezit captiv financiar în fața unei rețele de afaceriști controversați, printre care se numără foști apropiați ai PSD și ai lui Marcel Ciolacu, dar și personaje din vechiul aparat al serviciilor secrete.
Cursa pentru Cotroceni din 2025 a generat costuri totale de peste 69 de milioane de lei pentru liderul AUR, sume acoperite majoritar prin aproape 100 de împrumuturi contractate de la diverse persoane fizice, conform unei ample investigații publicate de site-ul de investigații Snoop . În prezent, politicianul figurează cu restanțe nereturnate de peste 12 milioane de lei pe persoană fizică, cea mai mare datorie înregistrată de un candidat prezidențial din România în ultimele aproape patru decenii.
Raportat la veniturile sale oficiale, situația pare imposibil de gestionat. Având o indemnizație lunară de deputat de circa 12.000 de lei, George Simion ar trebui să-și cedeze integral salariul timp de 1.000 de luni pentru a stinge aceste obligații financiare. Întrebat de jurnaliști cum va achita banii dacă statul nu îi va deconta cheltuielile, liderul AUR nu a putut oferi o soluție, mizând în continuare pe multiplele procese deschise de partidul său împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) pentru recuperarea fondurilor din diverse campanii.
Blocajul AEP și milioanele pompate în Realitatea Plus
Planul inițial al lui George Simion se baza pe faptul că bugetul de stat, prin AEP, îi va rambursa integral banii cheltuiți, permițându-i astfel să-și plătească creditorii. Totuși, instituția a identificat nereguli majore, considerând că o parte dintre cheltuieli sunt nejustificate și încalcă legislația privind publicitatea politică. Drept urmare, AEP a refuzat rambursarea a 17 milioane de lei și a formulat, la sfârșitul anului 2025, o plângere penală ce vizează direct contractul dintre campania lui Simion și televiziunea Realitatea Plus.
Datele financiare arată o relație simbiotică între candidat și postul TV controlat de familia Păcuraru. În timp ce membrii familiei (inclusiv fiul Ionuț Maricel și soția) l-au împrumutat pe Simion cu peste două milioane de lei, televiziunea lor a încasat peste 23 de milioane de lei din campania acestuia. Un exemplu elocvent al modului în care s-au scurs banii a avut loc pe 12 mai 2025, o zi de vârf în care către Realitatea TV s-a plătit aproape un milion de euro. Din această sumă, peste 450.000 de euro au mers către o singură ediție a emisiunii „Culisele statului paralel”, moderată de Anca Alexandrescu, în care George Simion nici măcar nu a fost prezent în platou, ci a avut doar o intervenție telefonică.
Contactat de Snoop pentru a clarifica originea banilor, Simion a pus situația pe seama unei conspirații, afirmând că „cineva a dorit să-mi facă rău”.
„Am datorii către diferite persoane fizice apropiate de Realitatea, Maricel Păcuraru. (…) Peste 12 milioane de lei am datorie după campania electorală către diferiți oameni care m-au împrumutat. Nu am primit, așa cum a primit Nicușor Dan, banii înapoi de la Autoritatea Electorală Permanentă. În mare parte nu am primit banii pentru că AEP spune că Realitatea TV nu a prezentat toate materialele din campanie, pe scurt nu a decontat materialele pentru Realitatea TV” - George Simion.
Mai mult, deși susține că a stins datoria directă către familia Păcuraru, liderul AUR recunoaște că a rămas dator apropiaților acesteia. Ba chiar a fost nevoit să facă un nou împrumut în anul 2026, în valoare de 900.000 de lei, pentru a achita restanțe din campania din 2025. Banii au fost luați de la „doamna Gonț”, pe care tot el o descrie drept „o apropiată a familiei Păcuraru”.
De la anturajul toxicului PSD și al lui Marcel Ciolacu, direct în pușculița AUR
Lista creditorilor scoate la iveală traseismul financiar al unor afaceriști care gravitează în jurul puterii, ilustrând perfect modul în care rețelele cultivate de PSD își mută resursele după interese de moment. Un nume sonor este Teodor Ovidiu Tender, fiul afaceristului Ovidiu Tender, care i-a oferit lui Simion 800.000 de lei – plafonul legal maxim admis pentru un împrumut de la o persoană fizică. Până în 2024, Teodor Tender a fost un susținător asumat al PSD, afișându-se frecvent în fotografii alături de corifeii social-democrați, inclusiv cu președintele partidului, Marcel Ciolacu, înainte de a migra brusc în tabăra lui George Simion.
Liderul AUR pretinde că nici măcar nu îi cunoștea pe mulți dintre cei care l-au finanțat, pasând responsabilitatea strângerii fondurilor către colegul său de partid, Marius Lulea, și către patronul Realitatea.
„Împrumuturile se făceau prin Marius Lulea și a vorbit domnul Păcuraru cu domnul Lulea. La sfârșit, m-am trezit cu o listă de nume, pe majoritatea nu îi cunosc, printre care l-am regăsit și pe Ovidiu Tender. Pe domnul Pintilie îl știu, i-am fost naș la botezul fetiței, i-am plătit împrumutul” - George Simion.
Pe lângă familia Tender, față de care Simion afirmă că și-a achitat ulterior datoria, un alt finanțator major, ale cărui împrumuturi au fost de asemenea returnate, este Vasile Pușcaș (cunoscut ca Sile Pușcaș). Împreună cu mama sa, acest multimilionar din Transilvania, abonat la contracte cu statul, l-a împrumutat pe liderul AUR cu 1,6 milioane de lei. Pușcaș a fost prezent fizic în sală pentru a-l susține pe Simion la dezbaterea finală organizată de Euronews împotriva lui Nicușor Dan. Despre profilul acestuia, Snoop nota încă din mai 2025: „Pușcaș este un dezvoltator imobiliar și afacerist HoReCa în Cluj-Napoca, patron al unor societăți de salubritate din zona Ardealului (Satu Mare și Baia Mare), supranumit de presă regele gunoaielor din Transilvania”.
Bani de la „Regele artificiilor”, fiul lui Florian Walter și un fost șef din SRI
Investigația jurnalistică arată că plafonul maxim de 800.000 de lei a fost atins și de alți creditori cu nume grele. Printre aceștia se numără Alexandru Walter, fiul defunctului afacerist Florian Walter (fostul patron al companiei Romprest), dar și Dan Pintilie, supranumit „Regele artificiilor”.
Pintilie, care are și o relație de rudenie spirituală cu liderul AUR, a explicat că decizia de a-l împrumuta a venit în urma unei întâlniri directe, după ce a stat la „o masă cu președintele AUR și Marius Lulea”. Afaceristul a confirmat pentru Snoop că și-a primit deja înapoi toate cele 800.000 de lei.
Tabloul finanțatorilor este completat de Dorin Iacob, o figură desprinsă din structurile de forță ale anilor ’90. Fost șef de cabinet al directorului SRI Virgil Măgureanu și o prezență constantă în emisiunile Ancăi Alexandrescu de la Realitatea Plus, Iacob l-a împrumutat pe George Simion cu suma de 300.000 de lei.
Alte nume și cum se întretaie acestea, în investigația Snoop.
Explorează subiectele:
