Germania, ameninţată din nou cu sistarea gazului. Gazprom susţine că turbina reparată în Canada are defecte

Gazprom a diminuat începând de miercuri la 20% volumul gazelor livrate prin conducta Nord Stream, invocând lucrări de întreţinere, potrivit europenilor acesta fiind însă doar pretextul avansat de Moscova pentru a scădea aceste livrări ca represalii după sancţiunile ce i-au fost impuse de UE după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, scrie Agerpres .

Anterior, după o altă diminuare a livrărilor de gaze prin aceeaşi conductă, Moscova invocase lipsa respectivei turbine, care fusese trimisă de compania Siemens Energy la reparaţii în Canada şi pe care această ţară a refuzat să o returneze Rusiei, invocând la rândul ei sancţiunile împotriva Moscovei.

În final, după solicitările Germaniei, Canada i-a trimis acesteia turbina în cauză. Dar Gazprom consideră că turbina ar fi trebuit să fie expediată Rusiei şi acuză Siemens Energy de încălcarea contractului. Mai mult, compania rusă acuză Siemens Energy că a remediat numai un sfert din defecţiunile descoperite la alte trei turbine ale gazoductului pe care compania germană ar fi trebuit să le repare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani