Grupul de la Vişegrad se opune categoric numirii lui Timmermans la şefia CE, Sanchez îl susţine ferm pe olandez

Grupul de la Vişegrad se opune categoric numirii lui Timmermans la şefia CE, Sanchez îl susţine ferm pe olandez

Statele Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) se opun categoric numirii socialistului Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene, a declarat marţi prim-ministrul ceh Andrej Babis, la sosirea la cea de-a treia zi a summitului UE de la Bruxelles, transmite Reuters.

'Timmermans este inacceptabil. Germania ar trebui să ia notă, la rândul ei, de acest lucru' a subliniat Babis. 'Nu înţeleg de ce liderii Franţei, Spaniei, Olandei şi Germaniei nu au înţeles vreme de 21 de ore că Grupul de la Vişegrad vrea doar să obţină ca acest om să nu devină şeful Comisiei Europene', a adăugat Babis, referindu-se la discuţiile de până acum.

El a criticat poziţia lui Timmermans în privinţa migraţiei şi a sugerat că actualul comisar european pentru concurenţă, daneza Margrethe Vestager, tot o liberală ca şi Babis, este o alegere potrivită.

Premierul ceh a indicat totuşi că nu aceeaşi părere o au şi colegii săi din Grupul de la Vişegrad.

La rândul său, şeful guvernului spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a rămas ferm pe poziţii în ce priveşte numirea lui Timmermans la şefia executivului comunitar.

Sanchez a spus că sprijină un compromis care l-ar plasa pe liderul celui mare grup politic din PE, al Partidului Popular European, la preşedinţia legislativului.

'Să facem Parlamentului European o propunere care ar putea fi un succes cu sprijin suficient', a spus Sanchez, la sosirea la reuniunea de la Bruxelles.

'Poziţia noastră este apărarea Spitzenkandidat-ului nostru, îl apărăm pe Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene', a insistat premierul spaniol.

În opinia sa, opoziţia faţă de Timmermans pe baza sprijinului acestuia faţă de principiile Uniunii Europene este inacceptabilă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

4 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?