Handbal feminin: Neagu (CSM Bucureşti) şi Elghaoui (SCM Rm.Vâlcea), în echipa ideală a Ligii Campionilor

Interul stânga român Cristina Neagu (CSM Bucureşti) şi pivotul maghiar Asma Elghaoui (SCM Râmnicu Vâlcea) au fost incluse în echipa ideală a Ligii Campionilor la handbal feminin, în urma unei anchete realizate pe site-ul oficial al competiţiei.

Neagu a totalizat 7.594 voturi, câştigând lupta cu olandezele Estavana Polman (Team Esbjerg/Danemarca), Lois Abbingh (Rostov-Don/Rusia), daneza Anne Mette Hansen (Gyori Audi ETO KC/Ungaria) şi franţuzoaica Orlane Kanor (Metz Handball/Franţa).

Asma Elghaoui a obţinut cel mai mare număr de voturi la cele zece secţiuni, 14.896, depăşindu-le pe franţuzoaica Astride Ngouan (Metz Handball/Franţa), norvegiencele Heidi Loke (Vipers Kristiansand/Norvegia), Kari Brattset (Gyori Audi ETO KC/Ungaria) şi sârboaica Sladjana Pop-Lazic (Brest Bretagne Handball/Franţa).

CSM Bucureşti a mai avut trei candidate, portarul Denisa Dedu, centrul sârb Andrea Lekic şi apărătoarea suedeză Linnea Torstensson.

SCM Râmnicu Vâlcea a avut alte două jucătoare nominalizate, extrema stânga Ann Grete Norgaard şi interul dreapta Mireya Gonzalez.

Cele mai multe nominalizări au provenit de la Team Esbjerg şi Gyori Audi ETO KC, campioana en titre, şapte de fiecare parte. Echipa maghiară a avut trei câştigătoare în anchete.

Sezonul în Liga Campionilor a fost suspendat înaintea sferturilor de finală, din cauza pandemiei de coronavirus.

Câştigătorii secţiunilor:
portar: Amandine Leynaud (Franţa/Gyori Audi ETO KC/Ungaria) - 9.055 voturi
extremă stânga: Sanna Solberg (Norvegia/Team Esbjerg/Danemarca) - 6.570 voturi
inter stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti) - 7.594 voturi
centru: Stine Oftedal (Norvegia/Gyori Audi ETO KC/Ungaria) - 13.161 voturi
pivot: Asma Elghaoui (Ungaria/SCM Râmnicu Vâlcea) - 14.896 voturi
inter dreapta: Ana Viahireva (Rusia/Rostov-Don/Rusia) - 9.158 voturi
extremă dreapta: Jovanka Radicevic (Muntenegru/Buducnost Podgorica/Muntenegru) - 7.462 voturi
apărătoare: Eduarda Amorim (Brazilia/Gyori Audi ETO KC/Ungaria) - 11.029 voturi
tânără jucătoare: Noemi Hafra (Ungaria/FTC-Rail Cargo Hungaria/Ungaria) - 7.440 voturi
antrenor: Emmanuel Mayonnade (Franţa/Metz Handball/Franţa) - 6.927 voturi
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 „O armă iraniană puternică” / Cum au fost uciși cei șase militari americani într-un atac al Iranului

2 VIDEO Imagini care dau fiori... / Priviți ce ține Iranul sub munți!

3 Foarte interesante amănunte... / Schimbare importantă de strategie a Iranului în războiul cu SUA și Israel

4 VIDEO Gest disperat al președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan

5 VIDEO Băsescu / „Dacă se ratează asta, Teheranul nu va mai putea fi oprit”