Într-o comună candidează doar primarul PSD, în funcție de 12 ani/Gabriela Iacobici este soacra șefului Parchetului Tribunalului Constanța, iar fiica și soțul acesteia au fost condamnați pentru fraudarea fondurilor europene

Într-o comună candidează doar primarul PSD, în funcție de 12 ani/Gabriela Iacobici este soacra șefului Parchetului Tribunalului Constanța, iar fiica și soțul acesteia au fost condamnați pentru fraudarea fondurilor europene

Într-o comună din Constanța există un singur candidat la alegerile locale din septembrie. Acesta este actualul primar al localității, Gabriela Iacobici (PSD), în funcție din 2008.

Iacobici este soacra șefului Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Gill Julien Grigore Iacobici. Fiica și soțul primarului au fost trimiși în judecată de DNA, în anul 2011, pentru fraudarea fondurilor europene și, ulterior, condamnați definitiv de Curtea de Apel Galați la închisoare cu suspendare, conform  comunicatului instituției Anticorupție.

Ambii au primit câte 3 ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 5 ani pentru folosirea sau prezentarea de declarații false în urma cărora au obținut pe nedrept fonduri europene prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și au fost obligați să plătească instituției daune materiale de aproape 2 milioane de lei.

Liderii mai multor organizații politice din Constanța au declarat pentru  News.ro  că nu au găsit pe nimeni dispus să candideze împotriva actualului primar, fie de frică, fie din prietenie cu primarul PSD. Spre exemplu, liderul PNL Constanța Bogdan Huțucă a explicat pentru News.ro că pentru a trimite un candidat în cursa electorală acesta are nevoie de semnăturile localnicilor, iar acest lucru nu este posibil în Grădina pentru că oamenilor le este teamă să se poziționeze politic împotriva primarului PSD Gabriela Iacobici:

  • “Grădina este o localitate fief PSD şi lumea refuză să se înregimenteze într-un alt partid. Ca să faci o organizaţie sau o listă de candidaţi trebuie să strângi semnături. Cei cu care am vorbit le-a fost frică să semneze, nu vor să fie marcaţi că s-au poziţionat altfel decât primarul în funcţie. La fel a fost şi acum patru ani”, a afirmat preşedintele PNL Constanţa citat de News.ro.

Și șefii din Constanța ai PMP și USR, Claudiu Iorga Palaz și Remus Negoi, au declarat că nu au găsit candidați dispuși să intre în cursa electorală împotriva primarului în funcție din Grădina, mai notează News.ro.

sursa foto: Facebook/ Gabriela Iacobici


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...