Ioan Cupşa (PNL): Desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, pe repede înainte

Ioan Cupşa (PNL): Desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, pe repede înainte

Deputatul PNL Ioan Cupşa, membru al Comisiei juridice, a declarat joi că Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie trebuie să dispară, că se va lucra "pe repede înainte" în acest scop şi că se va interveni "de îndată" în legătură cu legea recursului compensatoriu.

"Trebuie să intervenim de îndată în legătură cu legea recursului compensatoriu. Trebuie să intervenim de îndată pentru ca secţia specială, adică Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie să dispară ca instituţie. O vom face însă nu prin ordonanţă de urgenţă ci prin iniţiative legislative, printr-un proces parlamentar firesc, în respect pentru Constituţie şi în respect pentru cetăţean. Să nu uităm, că la referendum, cetăţeanul a spus clar că nu mai avem nevoie de OUG în ceea ce priveşte sistemul justiţiar. Avem şansa să trecem prin parlament astfel de iniţiative, iniţiativele noastre, ale PNL-ului, fiind deja înregistrate şi aflate în dezbatere parlamentară, în comisii, atât în ce priveşte abrogarea legii recursului compensatoriu cât şi privind desfiinţarea secţiei speciale", a declarat, în conferinţă de presă, deputatul Ioan Cupşa.

Această secţie specială, a precizat juristul, pe lângă faptul că încalcă un principiu al specializării şi pune un procuror al acestei secţii să se priceapă la toate, s-a remarcat prin felul în care a intervenit în bunul mers al justiţiei atunci când a solicitat dosarul Tel Drum pentru a-i fi trimis în competenţă de soluţionare şi s-a descalificat, "sau mai exact şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD," atunci când a început urmărirea penală faţă de Codruţa Kovesi şi aşa cum o face în prezent, "când intimidează şi timorează judecători şi procurori".

"Acest lucru (desfiinţarea, n.r.) se va întâmpla pe repede înainte. În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei", a subliniat Ioan Cupşa.

El a mai adus în atenţia publică faptul că, în acest moment, în România toţi procurorii de rang înalt - procurorul general, cel de la DNA, DIICOT - sunt cu toţii interimari.

"Cred că nu s-a mai întâmplat vreodată în istorie ca în acelaşi timp toţi procurorii de rang înalt să fie interimari. Trebuie ca, în următoarea perioadă, cât mai repede, să organizăm în aşa fel evaluarea procurorilor care îşi doresc să ocupe aceste funcţii încât cei mai buni dintre cei buni, profesioniştii, să ajungă să conducă Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv DNA şi DIICOT. Acest lucru nu se poate face decât dacă vom da CSM-ului ce este al CSM-ului şi secţiei de procurori ce este al secţiei. Avizele pe care această secţie le va da în legătură cu aceste numiri vor fi esenţiale. Ministrul Justiţiei va ţine cont de aceste avize, intrând în normalitate, într-o bună aşezare a lucrurilor," a conchis Ioan Cupşa. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...