Iran: Aplicație pentru telefoane mobile care permite evitarea patrulelor poliției de moravuri

Iran: Aplicație pentru telefoane mobile care permite evitarea patrulelor poliției de moravuri

Cetățenii iranieni pot folosi, de săptămâna trecută, o aplicație pentru telefoanele mobile care le permite să afle și să evite locurile în care patrulează poliția de moravuri, care veghează la respectarea normelor islamice de comportament, urmărind în mod special ca femeile să fie îmbrăcate corespunzător, scrie marți ziarul spaniol ''El Pais''.

Numită "Garshad", noua aplicație conține hărțile mai multor orașe iraniene pe care utilizatorii le pot actualiza marcând locul în care au văzut o asemenea patrulă, astfel încât aceasta să poată fi ocolită.

''Exactitatea informațiilor depinde de colaborarea cetățenilor'', atrage atenția pagina web a aplicației, compatibile, pentru moment, doar cu sistemul Android. ''În urmă cu puțin timp, indignați de toată această opresiune, am început să căutăm o metodă de a crea o rezistență față de această nedreptate, pentru ca astfel să ne recâștigăm libertatea. Așa ne-a venit în minte ideea acestui program'', explică portalul https://gershad.com.

Este o soluție care vine cam târziu și ar fi fost mult mai utilă în urmă cu mai mulți ani, ''atunci când prezența poliției de moravuri prin oraș era cu adevărat supărătoare'', a opinat un tânăr care urmează o facultate în domeniul afacerilor, Mohammad Khaleghi, în contextul în care presiunea exercitată de acest corp de poliție a scăzut considerabil după venirea la puterea a actualului președinte iranian, Hassan Rohani, în 2013.

''Nu cred că dezvoltarea unei aplicații de acest gen îi interesează prea mult pe iranieni, care sunt, în realitate, preocupați de economie, locuri de muncă și sănătate publică'', a opinat o profesoară între două vârste, Azar Rahimi.

Pe de altă parte, un student la inginerie, Mohtaba Safi, a atras atenția că poliția poate neutraliza ușor aplicația. 'Sunt de ajuns doar câteva persoane care să fie împotriva acestui tip de invazii occidentale și care să înceapă să introducă date greșite în așa fel încât aplicația să nu mai prezinte încredere și să nu mai fie utilă'', a explicat el.

Pagina de internet Garshad a fost blocată rapid după lansare, ca măsură de precauție a autorităților care se temeau de posibilul său succes. Blocarea nu i-a deranjat însă prea mult pe internauții iranieni, întrucât marea lor majoritatea dispun de un sistem de deblocare, menționează cotidianul spaniol.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro