Iranul a activat un plan secret de escaladare, transformând Orientul Mijlociu într-o tablă de șah

Conflictul din Orientul Mijlociu s-a extins rapid, atingând o gamă tot mai largă de obiective. Un atac cu drone a incendiat o rafinărie petrolieră saudită gigantică, cea mai mare din lume, în timp ce două nave-cisternă de gaz au luat foc într-un port egiptean, în apropierea Canalului Suez, un punct vital pentru comerțul global. Deasupra Iordaniei, explozii au semnalat că rachete au vizat o bază militară americană.

Aceste atacuri, desfășurate de Iran și rețeaua sa de miliții aliate, vizează destabilizarea piețelor globale și exercitarea de presiuni asupra Washingtonului pentru a pune capăt campaniei sale împotriva Teheranului. Ele sunt parte dintr-un plan etapizat, conceput în secret, conform a doi oficiali iranieni de rang înalt, citați de The New York Times.

Planul a fost elaborat în această primăvară, în timpul unui scurt armistițiu, având ca scop utilizarea aliaților Iranului pentru a escalada atacurile în cazul intensificării ofensivei americane. Obiectivul principal, au dezvăluit oficialii, era ca războiul să devină cât mai costisitor pentru președintele Trump.

Axa Rezistenței: o strategie publică și coordonată

Mahdi Mohammadi, consilier de rang înalt al șefului negociatorilor iranieni, a lăudat public această strategie a forțelor proxy, cunoscute în regiune sub numele de „Axa Rezistenței”.

„Regulile conflictului se schimbă și sunt rescrise, creăm noi condiții și noi platforme în acest război. Fronturile se înmulțesc, venind din direcții diferite ale regiunii; sunt, desigur, coordonate, dar acționează independent. O nouă axă a rezistenței apare, cu noi actori.”
— Mahdi Mohammadi

Deși Iranul și aliații săi au suferit pierderi semnificative începând cu atacul Hamas asupra Israelului din 2023, evenimentele recente demonstrează capacitatea lor de a se regrupa, de a provoca haos și de a oferi Teheranului o pârghie de negociere. Analiștii subliniază că aceste forțe proxy, deși nu sunt simple „marionete” ale Teheranului și au propriile agende, demonstrează grade variate de coordonare și control din partea Iranului.

Houthii din Yemen, de exemplu, sunt considerați cei mai autonomi, în timp ce Hezbollahul se coordonează cel mai strâns cu Teheranul. Milițiile șiite din Irak se situează undeva la mijloc în privința disponibilității de a acționa la comanda directă a Iranului. Toate aceste grupări, însă, sunt unite de opoziția față de Statele Unite și Israel.

În timpul armistițiului de scurtă durată, generali iranieni și comandanți ai milițiilor proxy au elaborat în secret strategii de extindere a conflictului și de creștere a costurilor pentru Washington. Comandanți de rang înalt ai Forței Quds – brațul extern al Gărzii Revoluționare, responsabil de sprijinirea milițiilor aliate – au purtat discuții cu lideri ai Hezbollahului, Houthilor și grupărilor armate șiite din Irak. Mai mult, comandanți și consilieri ai Forței Quds au colaborat îndeaproape cu milițiile pe teren, iar Garda Revoluționară a intervenit pentru a consolida rândurile Hezbollahului, decimate în conflictul cu Israelul, și a oferit sprijin bazelor operate de milițiile șiite din Irak.

Dovada implicării directe a Forței Quds a venit miercuri, când loviturile aeriene americano-saudite au vizat miliții din Irak. Presa iraniană a publicat fotografii cu patru bărbați uciși în aceste atacuri, toți purtând uniforme kaki distinctive ale Forței Quds, iar sicriele lor erau acoperite cu drapelul iranian.

„Jucăm un joc de șah la scară mare“

„Jucăm un joc de șah la scară mare; milițiile sunt piesele Iranului, mutate cu grijă la momentul și în locul potrivit, pentru un impact maxim”, a declarat Mehdi Rahmati, analist iranian și expert în milițiile regionale.

Atacurile sunt calibrate cu precizie pentru a evita confruntările directe cu forțele americane sau israeliene, care ar putea declanșa represalii severe împotriva Iranului. Incendiul de la rafinăria saudită, de exemplu, a atras Regatul în conflict, dar răspunsul saudit a vizat milițiile irakiene acuzate de atac, nu Iranul direct.

Analiștii identifică mai multe motive pentru mobilizarea forțelor proxy iraniene. Unul dintre ele este presiunea economică: limitarea exporturilor de petrol din regiune ar crește prețurile la carburanți în Statele Unite, înaintea alegerilor parțiale, și ar reduce veniturile aliaților arabi ai Washingtonului. Teheranul speră că un impact economic sever i-ar putea determina pe vecinii săi să accepte ambiția Iranului de a controla traficul prin Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzita aproximativ 20% din aprovizionarea globală cu petrol înainte de război.

„Iranul consideră că vecinii săi sunt vulnerabili”, a explicat Afshon Ostovar, autorul unei istorii a Orientului Mijlociu în secolul XXI. „În esență, încearcă să forțeze mâna saudiților și să obțină anumite concesii.”

Ca răspuns la blocarea exporturilor sale de petrol prin Strâmtoarea Ormuz, Arabia Saudită a redirecționat majoritatea petrolului printr-o conductă ce traversează regatul, exportându-l ulterior printr-un port la Marea Roșie și prin strâmtoarea Bab al-Mandab. Houthii, care anterior au rămas în afara confruntării direct cu atacurile americano-israeliene asupra Iranului, au anunțat pe 20 iulie un blocaj naval împotriva transportului maritim saudit, susținut prin atacuri cu rachete și drone. O altă rută crucială, Canalul Suez și Marea Mediterană, a fost amenințată miercuri de drone neidentificate care au lovit nave-cisternă în Egipt, deschizând un nou front, deși Iranul a negat responsabilitatea pentru acest atac.

Houthii au, de asemenea, propriile motive pentru a exercita presiuni asupra Arabiei Saudite, în special dorința de a pune capăt războiului civil prelungit din Yemen, în care regatul a jucat un rol devastator. „Se coordonează cu Iranul, dar nu acționează neapărat în numele Iranului”, a explicat Firas Maksad, director general pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Eurasia Group. „Este o escaladare calibrată, parte a acestei «negocieri prin foc» aflate în desfășurare între houthi și saudiți.”

Motivații ideologice și reconstrucția Hezbollahului

Un alt motiv al atacurilor aliate este de natură ideologică. Iranul și-a construit rețeaua de forțe proxy cu două obiective principale: retragerea forțelor militare americane din regiune și lovirea Israelului, alături de utilizarea milițiilor ca scut împotriva atacurilor pe propriul teritoriu. Niciuna dintre aceste strategii nu a fost însă pe deplin îndeplinită, mai ales după căderea președintelui sirian Bashar al-Assad, considerat o piesă-cheie a axei, și slăbirea semnificativă a Hamas.

„Forțele proxy ale Iranului participă la război pentru că, alături de Iran, încearcă cu disperare să-și păstreze statutul revendicat de forțe revoluționare împotriva SUA și Israelului. În absența scopului lor inițial, milițiile au devenit, spune ea, mai degrabă o forță a destabilizării.”
— Lina Khatib, cercetătoare asociată la Chatham House

Hezbollah, cândva un partener puternic al Iranului la granița Israelului, se simte amenințat de un acord de pace israeliano-libanez mediat de Washington în iunie, care include dezarmarea grupării. Organizația încearcă să se reconstruiască după războiul cu Israelul, în care și-a pierdut liderul de lungă durată, zeci de comandanți și mii de luptători. Iranul sprijină aceste eforturi, trimițând comandanți ai Gărzii Revoluționare direct în consiliul de conducere al Hezbollahului, o situație care a surprins oficiali libanezi, descoperind că unii comandanți iranieni locuiau în clădiri vizate de Israel, departe de fortărețele tradiționale ale Hezbollahului.

„Una dintre consecințele neintenționate ale distrugerii sau slăbirii conducerii Hezbollahului este că, în prezent, Garda Revoluționară iraniană controlează chiar mai eficient gruparea și acțiunile sale”, a adăugat Maksad.

Situații similare se regăsesc și în Irak, unde, după invazia americană din 2003, a apărut o rețea complexă de miliții. Deși Washingtonul a îndemnat Irakul să le integreze în forțele sale armate, unele grupări mai mici rezistă acestui proces. Activarea Hezbollahului și a milițiilor irakiene reprezintă, pentru Iran, o modalitate de a contracara eforturile americane. „Ei observă că influența lor scade și vor să-și reafirme prezența și rolul regional”, a comentat Randa Slim, șefa programului pentru Orientul Mijlociu al Stimson Center din Washington.

Deși fiecare miliție are propriile motive, există o unitate de scop și o percepție comună, potrivit analiștilor, că președintele Trump și aliații săi arabi sunt reticenți în a continua războiul. Această situație oferă Teheranului și forțelor sale proxy o oportunitate pe care o exploatează din plin.

„Simt că a venit momentul”, a concluzionat Ostovar. „Simt mirosul de sânge în apă și își folosesc avantajul.”

Explorează subiectele:

Iran Forța Quds Orientul Mijlociu

Distribuie Distribuie Comentarii