Israelul îl critică dur pe emisarul ONU pentru 'ignorarea' a 1.000 de rachete trase de Hamas şi Jihadul Islamic

Israelul îl critică dur pe emisarul ONU pentru 'ignorarea' a 1.000 de rachete trase de Hamas şi Jihadul Islamic

Ministerul de Externe israelian l-a criticat dur pe Tor Wennesland, coordonatorul special al Naţiunilor Unite pentru Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, acuzându-l că a "ignorat" atacurile cu rachete ale Hamas şi Jihadului Islamic, informează miercuri agenţia TPS (Tazpit Press Service).

Wennesland a chemat la "oprirea imediată a focului. Escaladăm spre un război pe scară largă", a spus el.

"Liderii tuturor părţilor trebuie să îşi asume responsabilitatea dezescaladării. Costul războiului în Gaza este devastator şi este plătit de oamenii obişnuiţi. ONU lucrează cu toate părţile pentru a restabili calmul. Opriţi violenţa acum", a cerut el.

Răspunzând declaraţiei părtinitoare a unui oficial aparent neutru al ONU, Ministerul de Externe al Israelului a declarat: "vorbiţi despre ''costul războiului în Gaza'', în timp ce ignoraţi 1.000 de rachete trase de grupurile teroriste Hamas şi Jihadul Islamic asupra oraşelor israeliene în ultimele 36 de ore", notează TPS.

Pe de altă parte, cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat miercuri că el "condamnă atacurile cu rachete asupra Israelului din Fâşia Gaza în cei mai puternici termeni posibili. Israelul are dreptul să se apere împotriva lor. Sper că va exista o dezescaladare şi că aceste atacuri vor fi oprite cu efect imediat".

Rachetele lansate de grupările teroriste din Gaza către oraşele israeliene din sudul ţării şi zona Tel Aviv au ucis şase persoane, aminteşte TPS.AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință