„Istoria românilor” în școlile din Moldova: cum a învins identitatea propaganda sovietică
Reintroducerea cursului de „Istoria românilor” în sistemul educațional al Republicii Moldova, la finalul anilor ’80 și începutul anilor ’90, a marcat o bornă crucială în procesul de de-sovietizare și de reafirmare a identității naționale. Această inițiativă, considerată una dintre cele mai semnificative realizări ale Mișcării de Eliberare Națională, a reprezentat o ruptură definitivă cu discursul șovin impus timp de peste patru decenii și a reaprins flacăra istoriei autentice într-un spațiu dominat de ideologia comunistă.
Lupta pentru limba și istoria română pe malul stâng al Prutului a fost intrinsec legată de spiritul eliberării naționale. De-a lungul a peste 40 de ani, istoria națională fusese înlocuită în școlile basarabene de retorica șovină sovietică.
Revenirea la predarea „Istoriei românilor” s-a desfășurat într-un proces gradual, coordonat de specialiști, prin restructurarea programelor de istorie la toate nivelurile de învățământ. Implementarea s-a realizat în două etape esențiale: în 1989, a avut loc o reformă profundă a conceptului și conținutului cursului „Istoria R.S.S.M.”, iar în 1990, a fost elaborată și introdusă în practică prima programă școlară denumită explicit „Istoria românilor”.
Un rol fundamental în acest demers i-a revenit ministrului Învățământului de la acea vreme, Nicolae Matcaș, care a aprobat noua programă și a emis ordinul de predare a cursului în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova, începând cu 1 septembrie 1990.
Despre modul în care s-a ajuns la această transformare a vorbit profesorul universitar doctor habilitat Gheorghe Postică, cercetător științific principal la Institutul de Istorie al USM și șef al Secției de istorie, arheologie și muzeologie a Muzeului Național de Istorie. Pe atunci conferențiar la Institutul Pedagogic de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, istoricul, care a fost membru al grupului de specialiști ce au elaborat primele programe de istorie a românilor, își amintește că semnalele unei schimbări în discursul istoric au apărut încă din anii 1987–1988.
La sfârșitul anilor ’80, Gheorghe Postică, alături de alți colegi universitari, s-a implicat activ în revizuirea programelor de istorie.
Prima programă cu viziune națională
„Unii istorici de la Chișinău, în anii 1987–1988, au început să expună viziuni noi în tratarea istoriei naționale, care preponderent țineau de istoria R.S.S. Moldovenești, în special de perioada postbelică și foamete, în particular. În școală se menținea programa veche sovietică a istoriei,” a explicat Gheorghe Postică. Primul semnal concret privind necesitatea modificării programei școlare a venit în primăvara anului 1989.
În aprilie 1989, în urma unor discuții cu istoricii Victor Bâcu de la Institutul de Pedagogie (aflat atunci în subordinea Ministerului Educației) și Gheorghe Caravai (responsabil cu disciplina „Istorie” în cadrul ministerului), s-a decis formarea unui grup de cinci specialiști. Acest grup, condus de Victor Bâcu, cu Gheorghe Caravai, Anton Moraru, Gheorghe Postică și Pavel Parașca, a avut misiunea de a redacta o nouă variantă a programei de istorie pentru învățământul mediu și general.
„În acea perioadă, spre exemplu, dacă vorbim de perioada antică și medievală, istoria era tratată din perspectivă panslavistă, de pe pozițiile teoriei migraționiste și ale teoriei celor două popoare romanice de răsărit: poporul moldovenesc și poporul român, cum se spunea pe atunci,” a precizat Postică.
Astfel, a fost elaborată o nouă programă pentru istoria RSS Moldovenești, care, pentru prima dată, a integrat elemente esențiale ale tematicii românești. S-a reformulat radical perioada antică și medievală timpurie, promovând conceptul romanității orientale, în detrimentul celui slav. De asemenea, au fost aduse modificări semnificative în abordarea formării statului moldovenesc, a anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, a rolului Sfatului Țării în 1918 și a anexării Basarabiei de către U.R.S.S. în 1940. Deși programa, tradusă și în rusă și discutată cu istorici universitari, a primit un aviz negativ din partea Institutului de Istorie al Academiei, Ministerul Educației a acceptat-o și a introdus-o oficial pentru anii școlari 1989–1990. „A fost prima programă restructurată de pe poziții naționale. Evident că, la acea etapă, nu am reușit să schimbăm totul așa cum am fi dorit. Acest lucru s-a întâmplat peste un an,” a explicat istoricul.
Ministrul Nicolae Matcaș și decizia decisivă din 4 ianuarie 1990
Un an mai târziu, în fața unor schimbări accelerate, același grup de istorici a hotărât să extindă și mai mult reformele. Pe 4 ianuarie 1990, membrii grupului s-au reunit și au decis să elaboreze o nouă programă care să integreze plenar istoria națională. Dacă în 1989 se păstrase denumirea „Istoria R.S.S. Moldovenești”, în 1990 specialiștii au optat pentru o abordare mult mai amplă, ce urma să includă nu doar istoria Moldovei, ci și pe cea a Transilvaniei și Munteniei.
„Au fost mai multe propuneri referitor la denumirea cursului – să fie numită „Istorie”, „Istoria romanicilor de răsărit” sau „Istoria est-romanicilor”,” a povestit Gheorghe Postică. El a amintit că, încă din 1988, la Facultatea de Istorie a Institutului „Ion Creangă”, unde preda, fusese introdus, cu sprijinul rectorului Ion Borșevici, cursul de „Etnogeneza romanicilor de răsărit”.
În toamna lui 1989, programele universitare au fost supuse unor modificări radicale, introducând cursul normativ de „Istorie a românilor” pentru studenții de la Facultatea de Istorie și apoi și la alte facultăți.
În acest context, „în cadrul grupului de elaborare a noii programe școlare, am venit cu ideea de a numi disciplina școlară „Istoria românilor”. În momentul expunerii acestei idei, colegii din cadrul grupului pentru un moment au rămas îngândurați, iar mai apoi, la propunerea promptă a lui Pavel Parașca, s-a votat unanim să acceptăm denumirea cursului școlar „Istoria românilor”,” a relatat Postică.
Ședința din 4 ianuarie 1990 a fost una de o importanță majoră. După ore întregi de dezbateri, grupul a decis să creeze o programă „unde să fie loc pentru toți românii”. Lucrând independent, fără a informa oficialii din minister, aceștia nu erau siguri că noul concept va fi acceptat.
În primăvara anului 1990, după alegerile parlamentare, Nicolae Matcaș a preluat funcția de ministru al Educației și a abordat imediat problema predării la 1 septembrie. S-a decis rapid introducerea cursului de „Limbă română”. În paralel, ministrul Matcaș a ridicat în cadrul Colegiului ministerului problema predării istoriei naționale. Gheorghe Caravai a anunțat atunci că o programă pentru cursul „Istoria românilor” era deja pregătită și tipărită. După o analiză rapidă, ministrul Nicolae Matcaș a emis un ordin prin care disciplina „Istoria românilor” a fost oficial introdusă în școlile de toate nivelurile din Republica Moldova.
Apariția primului manual de „Istoria românilor”
La începutul lunii august 1990, directorii de școli și responsabilii din educație au fost informați că, începând cu 1 septembrie, elevii vor studia atât „Limba română”, cât și „Istoria românilor”. Această decizie a fost o surpriză profundă și neașteptată pentru mulți. Astfel, după decenii de predare a istoriei prin prisma programelor sovietice, anul 1990 a marcat momentul în care școala din Republica Moldova a început oficial să predea istoria românilor ca disciplină de sine stătătoare.
„Profesorii care predau în limba română au acceptat cu mare bucurie, dar a apărut o opoziție foarte puternică din școlile ruse,” a mărturisit Gheorghe Postică. În lipsa manualelor specifice – România fiind proaspăt ieșită din Revoluția din decembrie 1989, iar literatura istorică începând să ajungă abia în primăvara lui 1990 –, primul material didactic preluat pentru școlile cu predare în limba română a fost un manual mai vechi al lui Panait Panaitescu.
Introducerea „Istoriei românilor” a fost un proces extrem de dificil, confruntându-se inclusiv cu o opoziție paradoxală din partea unor profesori românofoni. Ministrul Matcaș a răspuns prin organizarea unor cursuri speciale pentru profesorii de istorie la Institutul de Pedagogie, cu participarea unor istorici renumiți din Republica Moldova (Ion Niculiță, Vladimir Potlog, Constantin Drahinberg, Pavel Parașca, Ion Șișcanu, Anatol Petrencu, Anton Moraru, Gheorghe Paladi, Demir Dragnev și alții). „Eu predam aici cursul de etnogeneză a românilor. Aveam în față 400 de profesori românofoni. Totul era bine, dar, la un moment dat, se ridică o profesoară și spune: „Domnule Postică, eu nu sunt de acord cu dumneavoastră, eu nu sunt româncă, eu sunt moldoveancă”. Era această problemă. Încercam să lămuresc că a fi român nu înseamnă a nu fi moldovean și a fi moldovean nu înseamnă a nu fi român, dar la acel moment erau mulți oameni care nu înțelegeau, dată fiind influența nefastă a educației sovietice,” a explicat Postică.
Același curs de etnogeneză a românilor a fost susținut de Gheorghe Postică și pentru învățătorii rusolingvi în anii 1990–1991, întâlnind o receptivitate surprinzătoare. „Am avut lecții minunate, a fost foarte interesant, puneau întrebări, erau adevărate discuții. La un moment, mi s-a părut că toți acești profesori acceptă că suntem români și ideea Unirii cu România,” a adăugat el.
În perioada 1989–1991, la Institutul Pedagogic „I. Creangă”, studenții rusolingvi se obișnuiseră cu ideea identității românești și a unei posibile uniri. „A fost o realitate a timpului, care, cu regret, mai târziu a luat o altă turnură,” a menționat istoricul. Un impact crucial în stabilirea „Istoriei românilor” a avut cursul rezumativ redactat în 1992 de Igor Șarov și Igor Ojog.
Între anii 1992–1993, au fost elaborate noi programe, iar în a doua jumătate a anilor ’90, au început să apară manuale scrise de autori autohtoni. Gheorghe Postică a contribuit, alături de academicianul Demir Dragnev, la scrierea unui manual de clasa a 10-a dedicat istoriei antice și medievale.
Cum s-a menținut „Istoria Românilor”
„După ce au venit la putere agrarienii în 1994, atitudinea autorităților de stat față de cursul Istoria Românilor s-a schimbat radical, în sensul negativ. Cu regret, și unii colegi istorici au întors proțapul, au fost lansate alte idei: să ne limităm la Istoria Moldovei. Apoi, s-a propus să trecem la o istorie integrată,” a explicat Gheorghe Postică.
În ciuda acestor presiuni, „Istoria românilor” a rămas fermă în școli, grație poziției intransigente a peste 90% dintre profesori, care au apărat cu dârzenie cauza istoriei naționale. Un rol esențial în menținerea cursului l-a avut Asociația Istoricilor din Republica Moldova, cu personalități precum Alexandru Moșanu, Ion Țurcanu, Pavel Parașca, Gheorghe Paladi, Ion Negrei, Anatol Petrencu, Gheorghe Negru, alături de profesorii și studenții facultăților de istorie din Chișinău. De asemenea, Academia de Științe a Republicii Moldova și-a schimbat radical poziția în 1991, devenind un susținător ferm al „Istoriei românilor”.
„Dacă spunem că suntem basarabeni, asta nu înseamnă că nu suntem români”
Istoricul Gheorghe Postică subliniază că noțiunea de Basarabia trebuie înțeleasă în contextul istoriei spațiului dintre Prut și Nistru. Chiar și după Unirea din 1918, termenul a continuat să fie utilizat în sensul său istoric și geografic, desemnând partea de răsărit a Moldovei.
„Dacă spunem că suntem basarabeni, asta nu înseamnă că nu suntem moldoveni, nu înseamnă că nu suntem români,” a argumentat Gheorghe Postică. El a continuat explicând că „românii sunt un popor care a unit peste 20 de țări românești (romanii populare), cu un parcurs istoric izvorât din timpurile etnogenezei, din perioada medievală timpurie (Țara Oașului, Țara Maramureșului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Loviștei, Țara Moldovei etc. / Codrii Orheiului, Codrii Lăpușnei, Codrii Sorocii, Codrii Tigheciului etc.).”
Independența Republicii Moldova nu a fost un eveniment izolat, ci rezultatul unui proces îndelungat, inițiat cu ani în urmă de o generație curajoasă, care a militat pentru libertate, și-a apărat identitatea și a revendicat dreptul la autodeterminare. Această analiză MOLDPRES face parte din seria „Cronica Independenței”, ce reconstituie perioada prin mărturii și explicații istorice, aducând în prim-plan povești de curaj, speranță și forța unei societăți capabile să ceară schimbarea.
Gheorghe Postică, profesor universitar și doctor habilitat în istorie, este un arheolog, istoric medievist și muzeograf recunoscut. Pe lângă rolurile menționate la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și Muzeul Național de Istorie a Moldovei, a fost viceministru al Culturii al Republicii Moldova între 2009 și 2017. În 2024, a devenit membru de onoare al Academiei Române, după ce din 2009 fusese deja membru de onoare al Institutului de Arheologie al Academiei Române, filiala Iași. În 2014, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. Opera sa științifică, ce include peste 300 de lucrări, a fost distinsă cu Premiul „A. D. Xenopol” al Academiei Române (2009) și Premiul Național al Republicii Moldova (2017). Pentru contribuțiile sale, a primit Ordinul de Onoare al Republicii Moldova (2014), precum și medaliile „Meritul Civic” (2004) și „Mihai Eminescu” (2007).
Explorează subiectele:
