Kelemen Hunor, despre moţiunea de cenzură: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi joi în Parlament, în sala plenului, la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, USR şi PMP, dar nu vor vota.

"Iniţiatorii nu şi-au asumat un program transparent şi un premier cu care se poate merge la preşedinte. Eu cred că Opoziţia în acest moment nu este pregătită sau nu doreşte o guvernare. Moţiunea de cenzură este importantă, critica Guvernului trebuie formulată. Vom formula şi noi. Aşa cum am făcut până acum, vom face şi de aici încolo, dar în acest moment ar fi imposibil să votăm o moţiune de cenzură în aceste condiţii, cum ar fi aproape imposibil să votăm împotriva o moţiune de cenzură, pentru că asta ar însemna că suntem de acord cu ceea ce face Guvernul. Aici vorbesc doar de Guvern, nu vorbesc de partide sau coaliţie. Fiindcă instituţia constituţională, moţiunea de cenzură, se referă la critica şi eventual la demisia Guvernului şi nu a partidelor parlamentare. Din acest punct de vedere, avem şi noi criticile noastre, zic eu extrem de pertinente. (...) Decizia este sa fim prezenţi şi să nu votăm. O să spunem prezent, dar nu votez. Nici măcar abţinerea, prin introducerea ambelor bile în aceeaşi urnă, nu este o soluţie în acest moment", a afirmat miercuri, Kelemen Hunor, după şedinţa grupurilor parlamentare UDMR.

Moţiunea de cenzură intitulată "Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!", iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost depusă, vineri, la Parlament.

Documentul este semnat de 163 de parlamentari.

Moţiunea a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului şi va fi dezbătută şi votată joi. AGERPRES


populare
astăzi

1 „A devenit partidul capitalistului” / Sfârșitul unuia dintre cei mai importanți actori politici care au dominat România din 1990?

2 O informație care dă fiori...

3 DIICOT i-a identificat pe actorii implicați în scandalul fotografiilor trucate publicate de Lasconi: cine a regizat întâlnirea

4 Povestea spioanei FSB care s-a îndrăgostit de o americancă infiltrată în serviciile ucrainene

5 Viața secretă a Iranului, între chefuri de noapte și operații estetice. „Oamenii reușesc în privat să trăiască dincolo de restricții“