Kievul susține că Rusia şi-a redus activitatea în Bahmut: O „capitulare tacită a grupului criminal” Wagner

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Est al armatei ucrainene, Serhii Cerevatîi, a declarat sâmbătă se poate observa o „reducere a dinamicii” activităţii ruseşti în zona Bahmut, pe care o pune pe seama pierderilor suferite de inamic în bătălia pentru acest oraş din regiunea Donețk.

Bahmut, un oraș devastat de lupte FOTO Profimedia

Bahmut, un oraș devastat de lupte FOTO Profimedia

În ultimele zile au avut loc între una şi trei ciocniri pe zi, „mult mai puţine decât în lunile precedente”, a spus Cerevatăi, potrivit căruia Moscova a pierdut peste o sută de oameni pe zi în zona respectivă.

Oficialul militar ucrainean a evocat totodată o „capitulare tacită” a companiei militare private Wagner.

„Aceste declaraţii ale lui (Evgheni, n. red.) Prigojin, oricât de mult s-ar lăuda, sunt în general o capitulare tacită a grupului criminal” Wagner, a apreciat Cerevatîi, referindu-se la anunţul şefului Wagner privind înlocuirea unităților sale cu trupe regulate ruseşti.

Cerevatîi a mai declarat că, în unele poziţii, unităţile ucrainene au reuşit să avanseze între 350 şi 400 de metri în ultima zi.

În urmă cu o săptămână, Prigojin a anunţat capturarea Bahmutului, dar forţele ucrainene afirmă că încă mai controlează o mică parte din suburbiile din sud-vestul acestui oraș, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres .

Orașul Bahmut este scena celei mai lungi bătălii din războiul din Ucraina. Luptele pentru Bahmut au început în august anul trecut și s-au soldat, potrivit Kievului, cu moartea a circa 100.000 de soldaţi ruşi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran