Kim Kardashian a primit o despăgubire de un singur euro după jaful din Paris

Justiția franceză a acordat marți o despăgubire simbolică de 1 euro (echivalentul a 1,15 dolari) către Kim Kardashian. Suma trebuie plătită de membrii bandei care au sechestrat-o și au amenințat-o cu o armă de foc în capitala Franței, în cursul anului 2016, înainte de a fugi cu bunuri de lux, printre care se număra și un inel de logodnă evaluat la 4 milioane de dolari.

Kim Kardashian

Kim Kardashian Foto: Profimedia

Vedeta, care a mărturisit anterior că a crezut că își va pierde viața în acele momente terifiante, a cerut ea însăși această sumă modică în acțiunea civilă îndreptată împotriva celor condamnați în mai 2025. Informația a fost confirmată de reprezentantul legal al recepționerei stabilimentului de lux, care s-a constituit de asemenea parte civilă în dosar.

Spre deosebire de starul american, angajata hotelului a cerut reparații financiare substanțiale: dintr-o pretenție inițială de 500.000 de euro, instanța i-a acordat aproximativ 110.000 de euro drept compensație.

Atacul din 2016 a intrat în istorie drept cel mai amplu jaf armat înregistrat în Hexagon în ultimele două decenii. Făptașii, supranumiți de presa franceză „Hoții Bunicuți” din pricina etății lor, au acționat mascați și purtând costume similare celor de polițist. Prada sustrasă din camera lui Kardashian, inclusiv inelul dăruit de fostul său soț, Kanye West (cunoscut în prezent ca Ye), nu a mai fost găsită de anchetatori.

În timpul înfățișărilor din 2025, vedeta i s-a adresat direct creierului operațiunii, Aomar Ait Khedache, pe atunci în vârstă de 69 de ani, transmițându-i că l-a iertat, dar subliniind că sechelele psihice ale agresiunii au rămas adânci. Bărbatul a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, alături de alți șapte complici găsiți vinovați. Între timp, apărătorii parizieni ai lui Kim Kardashian au refuzat să ofere declarații privind decizia despăgubirilor.

Explorează subiectele:

Kim Kardashian Paris jaf


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată