Klaus Iohannis: Ministerul Finanţelor să spună dacă OMV va plăti taxa de solidaritate
Președintele României, Klaus Iohannis, susţine că Ministerul Finanţelor trebuie să clarifice dacă OMV va plăti sau nu taxa de solidaritate în România.
"Dacă va plăti sau nu, o să vă spună cu siguranţă cei care au făcut normativul, adică Ministerul Finanţelor. Am fost puțin surprins când m-am informat după aprobare cum s-a discutat această chestiune și am aflat că, de exemplu, Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuție. Chestiunea s-a discutat la nivel de Finanțe, ceea ce este în regulă, fiindcă vorbim despre o taxă sau un impozit, dar am fost informat că se lucrează la acesta. Solicitarea mea a fost singură : ca acest act să fie legal și clar, să nu încalce nicio directivă și nicio lege din România și să fie atât de clar încât să nu apară discuții dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toții la televizor, se discută dacă este sau nu este. Cei care au lucrat pe document trebuie să îl clarifice, nu e nimic pierdut. Aruncarea vinei dintr-o curte în altă curte politică nu rezolvă problema", a declarat Klaus Iohannis.
OMV susţine că nu va plăti taxa, ANAF face control
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a transmis, miercuri, în legătură cu anunţul OMV Petrom cum că nu va plăti taxa de solidaritate, că, în prezent, ANAF face un control la această companie.
Oficialul a precizat că se aşteaptă rezultatul verificărilor, menţionând că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de entitate.
Reprezentantul Guvernului a adăugat că şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale efectuează un control la această companie, dar aceste verificări au legătură cu proiectele de la Marea Neagră.
Potrivit datelor transmise de Digi24, la sfârșitul lunii trecute, Guvernul României a primit de la Comisia Europeană răspunsul la solicitarea de clarificări legate de cum a impus taxa de solidaritate de 60% pe profitul companiilor petroliere, iar din ea rezultă că OMV Petrom nu trebuie să o plătească.
Sursa citată menționează că, vor exista, totuși, verificări ale ANAF și vor mai fi discuții cu Executivul european în ceea ce privește activitățile comerciale ale OMV Petrom din România.
Sursa: adevarul.ro