Marea Britanie: Bărbat arestat după ce l-a atacat pe Nigel Farage cu un milkshake

Marea Britanie: Bărbat arestat după ce l-a atacat pe Nigel Farage cu un milkshake

Liderul Partidului britanic pentru Brexit, Nigel Farage, a fost luni ţinta unui atac cu... milkshake, în timpul unui eveniment de campanie în oraşul Newcastle din nord-estul Angliei, cu câteva zile înaintea alegerilor europarlamentare, relatează BBC şi Press Association.

Farage, care tocmai susţinuse un scurt discurs, a fost filmat plecând cu costumul pătat, însoţit de gărzile sale de corp, iar autorul "atacului", un anume Paul Crowther, un localnic în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut imediat de poliţia locală.

Crowther a asigurat că nu regretă cele 5,25 lire sterline cheltuite pe mixul de lapte, banane şi caramel sărat, explicând pentru presă că "fierea şi rasismul pe care le răspândeşte (Farage) în această ţară sunt mult mai dăunătoare decât nişte stropi de lapte pe faţa lui".

Farage, care a fost auzit comentând către bodyguarzi, în drum spre maşină, "eşec total... cum de n-aţi reuşit să-l opriţi?", a transmis mai târziu pe Twitter că, "din păcate, unii susţinători ai rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană s-au radicalizat, până la un nivel la care o campanie normală devine imposibilă".

"Pentru ca o democraţie civilizată să funcţioneze este nevoie de acordul învinşilor, cei care ne-au adus aici sunt politicienii care nu acceptă rezultatul referendumului", a conchis Farage.

Şi alţi candidaţi la alegerile europene, care în Marea Britanie au loc joi, au fost victimele unor atacuri similare, între care un candidat al UKIP (Partidul Independenţei Marii Britanii, fosta formaţiune a lui Farage), Carl Benjamin.

Un sondaj publicat duminică de cotidianul The Observer a arătat că formaţiunea lui Nigel Farage îşi menţine avansul faţă de cele două formaţiuni politice tradiţionale britanice - Partidul Conservator şi Partidul Laburist - în intenţiile de vot ale electoratului britanic. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”