MEN: CNATDCU și UEFISCDI nu vor fi nici reorganizate și nici restructurate

MEN: CNATDCU și UEFISCDI nu vor fi nici reorganizate și nici restructurate

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) nu vor fi reorganizate sau restructurate, au informat miercuri, într-o conferință de presă, reprezentanții Ministerului Educației Naționale.

"Nici să îl reorganizăm, nici să îl restructurăm (CNATDCU — n.r.). Aceste comisii (comisiile CNATDCU — n.r.) sunt numite prin ordin de ministru. Evident că eu voi cere președintelui CNATDCU să îmi prezinte situația acestor comisii. Am avut o primă discuție cu domnul academician care este președintele CNATDCU și avem un număr de colegi de-ai noștri care au fost în diverse comisii și și-au dat demisia. Eu am spus că trebuie să analizăm toate situațiile în cauză, ca să nu dăm pentru fiecare persoană câte un ordin de ministru, să avem la un moment dat un număr de persoane care obligatoriu trebuie înlocuite, pentru că acele comisii devin la un moment dat nefuncționale, dacă sunt foarte mulți membri care lipsesc. O să dăm un ordin de ministru prin care să se completeze. Cum vor fi selectați cei care intră în aceste comisii? Există procedura respectivă care a funcționat și până acum", a spus ministrul Educației, Pavel Năstase.

La rândul său, secretarul de stat pentru învățământ universitar, Gigel Paraschiv, a declarat că nu va fi desființat CNATDCU, însă având în vedere că mai mulți membri ai comisiilor și-au dat demisia aceștia urmează să fie înlocuiți.

"Cred că sunt șapte persoane din diverse comisii care și-au depus demisia, ca urmare în viitorul nu foarte îndepărtat componența acestor comisii trebuie refăcută. În sensul acesta vor exista completări de comisii. Nu, nu ne-am propus să desființăm CNATDCU. CNATDCU lucrează, își face treaba foarte bine, are un regulament după care au lucrat în ultimele opt-nouă luni foarte bine. Ca urmare, nu vedem de ce să schimbăm ceva ce merge", a spus Paraschiv.

El a precizat că nici UEFISCDI nu va fi reorganizat. "Această informație a apărut în spațiul public în urmă cu 10 zile cred, când am fost căutat de diverse persoane și întrebat direct: vreți să desființați UEFISCDI? Răspunsul nostru atunci ca și acum este: nici pomeneală! UEFISCDI este parte a MEN. Are o Hotărâre de Guvern după care funcționează, are un regulament după care funcționează, are un rol extrem de important în tot ceea ce înseamnă gestionarea bazelor de date ale MEN, în tot ceea ce înseamnă coordonarea consiliilor consultative ale MEN și ca urmare precizăm că nu s-a pus problema reorganizării, restructurării, desființării acestei unități din componența MEN", a explicat Paraschiv, răspunzând unei întrebări cu privire la posibilitatea desființării unității.

Secretarul de stat a afirmat că și finanțarea pentru dezvoltarea universităților se acordă prin proiecte, tot de către UEFISCDI.

AGERPRES/(A — autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria