Mii de migranţi la frontiera între Turcia şi Grecia: Consiliul Europei cere o 'acţiune urgentă'

Mii de migranţi la frontiera între Turcia şi Grecia: Consiliul Europei cere o 'acţiune urgentă'

Consiliul Europei a cerut luni o 'acţiune urgentă' în faţa 'crizei umanitare fără precedent', generată de miile de migranţi care încearcă să intre în Uniunea Europeană prin frontiera dintre Turcia şi Grecia, potrivit AFP.

'Este timpul să acţionăm imediat şi să răspundem nevoilor umanitare şi de protecţie ale persoanelor prinse între Turcia şi Grecia', a declarat Dunja Mijatovic, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei.

'O acţiune urgentă este de acum necesară pentru a împiedica ca situaţia să nu se deterioreze şi mai mult', a subliniat ea într-un comunicat, apreciind că această situaţie, când 'mii de bărbaţi, femei şi copii vulnerabili sunt prinşi între frontiere fără acces la niciun ajutor sau la posibilitatea de a solicita protecţie internaţională, este o criză umanitară fără precedent'.

Încercând să pună presiune pe UE şi NATO pentru a obţine sprijinul lor în operaţiunile sale militare în Siria, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a deschis frontierele Turciei cu Europa, lăsând trecere liberă pentru mii de migranţi. În faţa acestui aflux, Grecia a instituit duminică starea de alertă 'maximă' pentru a-şi apăra graniţele.

'Lansez un apel către Grecia şi Turcia, precum şi către toate statele membre implicate să asigure ca ajutorul umanitar să fie adus imediat refugiaţilor, solicitanţilor de azil şi migranţilor prinşi la frontieră pentru a atenua suferinţele acestor fiinţe umane prinse într-o învolburare politică', a insistat comisarul pentru drepturile omului.

Ea şi-a exprimat îngrijorarea în special cu privire la 'închiderea completă a posturilor de frontieră de către Grecia' şi a subliniat că 'autorităţile au datoria clară de a împiedica violenţele şi intimidările' împotriva migranţilor. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Adevărații șefi ai României, la ei e cheia...

2 O informație care dă de gândit...

3 VIDEO „Taci dracu' din gură, ești altă generație, nu vă suport” / Claudiu Bleonț și-a umilit fetița pe scenă

4 VIDEO Nicușor Dan a luat-o razna? Serie de gafe la dezbaterea de la TVR

5 Aceste lucruri se petrec în „curata” Germanie... La Amsterdam, unde abia poți respira pe anumite străzi din cauza „ierbii”, cum o fi?