Ministerul Public: Hotărârile judecătorești definitive sunt pronunțate de instanțele de judecată, fără 'girul' procurorului general

Hotărârile judecătorești definitive sunt pronunțate de către instanțele de judecată, fără "girul" procurorului general, în justiția penală neexistând termenul de "gir", a precizat Ministerul Public, duminică, pe pagina de Facebook.

Luarea de poziție vine ca urmare a unor articole de presă ce "continuă seria calomniilor și intoxicărilor la adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se arată în postarea citată.

"În contextul în care o parte a mass-media continuă seria calomniilor și intoxicărilor la adresa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin apariția unei știri potrivit căreia condamnarea pentru furt a unui cetățean s-ar fi făcut printr-un 'abuz', cu 'girul' domnului Augustin Lazăr, la data respectivă procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, facem următoarele precizări: Hotărârile judecătorești definitive sunt pronunțate de către instanțele de judecată, fără 'girul' procurorului general, în justiția penală neexistând termenul de 'gir'. Persoanele nemulțumite de o hotărâre judecătorească, precum cea invocată în cazul prezentat, pot promova o cale de atac extraordinară, spre exemplu — revizuirea, urmând procedura prevăzută de lege", arată Ministerul Public.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal