Misterele cerești din comunism: vara în care OZN-urile au împânzit România
În a doua jumătate a anilor ’60, în timp ce marile puteri accelerau cursa spațială, o suită de relatări despre corpuri aeriene neidentificate a stârnit o veritabilă agitație în România socialistă. De la meteorologi și echipaje de zbor până la turiști și soldați, numeroși martori au raportat fenomene inexplicabile, generând un interes public fără precedent, pe care regimul de la București a ales, în mod surprinzător, să îl tolereze fără opreliști ideologice.
Se împlinesc 58 de ani de la momentul în care presa din România publica primele imagini ale unui presupus OZN, declanșând o perioadă plină de mărturii legate de lumini și aparate misterioase zărite pe cerul țării. În septembrie 1968, opinia publică făcea cunoștință cu faimoasele cadre surprinse cu doar o lună mai devreme, pe 18 august, deasupra Pădurii Baciu de lângă Cluj.
Fotografiile cu presupuse OZN-uri din august 1968. Foto: Emil Barnea
Fotografiile din Pădurea Baciu și ecoul internațional
La 18 septembrie 1968, agenția națională Agerpres nota că un grup de excursioniști reperase deasupra unei păduri clujene o apariție circulară, cu un diametru estimat la 10 metri, care se deplasa rapid, emanând lumină albă, înainte de a se pierde pe verticală. Autorul cadrelor foto era Emil Barnea, un tehnician de 45 de ani din cadrul Direcției de Sistematizare și Arhitectură din Cluj.
Barnea relatase că în duminica de 18 august, în jurul orei 15:50, ieșise la plimbare alături de prietena sa, Zamfira Mathea, pregătindu-se să o fotografieze pe aceasta. A observat însă apariția silențioasă a unui corp strălucitor, cu aspect metalic, pe care l-a crezut la început un balon obișnuit. A realizat trei cadre în cele două-trei minute de evoluție pe cer, înainte ca aparatul să dispară vertiginos pe verticală în sub un minut.
Numai după developarea rolei de film, efectuată două săptămâni mai târziu, Barnea a conștientizat că obiectul nu avea caracteristicile unui balon. Analizând imaginile împreună cu Florin Gheorghiță, inginer electronist la C.S.A.P.C. Cluj și cercetător al fenomenului, cei doi au remarcat o asemănare frapantă cu un obiect surprins pe peliculă la Santa Ana, în California, pe 3 august 1965, la peste 17.000 de kilometri depărtare. Ziarul „Steaua Roșie” sublinia că fotografiile clujene ofereau detalii vizuale remarcabile privind conturul și altitudinea aparatului, iar Observatorul Astronomic din Cluj a înregistrat mai multe semnalări independente din partea altor locuitori.
Jurnaliștii Ludovic Roman și Gheorghe Brătescu aminteau în relatările Agerpres că fenomenul nu era singular, menționând că anterior fusese urmărit un aparat ciudat la altitudini situate între 7.000 și 30.000 de metri de către cinci stații meteorologice din Munții Apuseni, dar și din Reșița și Oravița, prin binocluri și teodolite, ridicându-se speculații privind tentative de comunicare telepatică extraterestră.
Incidentul TAROM: „Hiperboloidul verde” întâlnit la 7.600 de metri
Tot în august 1968 s-a înregistrat și o spectaculoasă întâlnire aeriană. Echipajul unei curse civile TAROM, operată cu un avion Iliușin IL-18 pe traseul Viena–Budapesta–București, a raportat o prezență neobișnuită pe cerul Câmpiei Oradei, aproape de frontiera ungară.
Comandantul Beniamin Gabrian, însoțit la bord de colegii Alexandru Niculescu și M. Constantinescu, a consemnat incidentul la ora 20:21. La circa un kilometru spre dreapta și 300 de metri deasupra aeronavei, echipajul a văzut un aparat ovoidal, cu diametrul de circa 2,5-3 metri, zburând pe o traiectorie perfect orizontală, în sens contrar zborului lor, învăluit într-o lumină verde extrem de puternică. Turnul de control din Viena a precizat piloților că pe o rază de 400 de kilometri nu exista niciun aparat cunoscut.
La două minute și jumătate după acel moment, un echipaj al companiei maghiare Malév a transmis la rândul său că s-a intersectat cu un aparat ciudat ce înainta dinspre est. Coroborând pozițiile, pasionații au calculat o viteză de aproximativ 14.000 de kilometri pe oră a obiectului. Cazul a fost analizat ulterior și de inventatorul Justin Capră, membru al Cercului Științific OZN, care a teoretizat în 1973 că accelerațiile extreme și absența zgomotului ar putea implica tehnologii antigravitaționale și un înveliș exterior ionizat ce anula efectele termice și acustice.
Monitorizare de trei zile în Banat și Oltenia
Cu câteva luni înainte de fotografiile lui Barnea, la sfârșitul lunii martie 1968, stațiile meteo din sud-vestul țării au fost puse în alertă. În după-amiaza de 29 martie, meteorologul Ștefan Bălașa, de la Stația Muntele Semenic, a observat un punct strălucitor staționând la circa 75–80 de grade deasupra orizontului. Obiectul a rămas vizibil până la lăsarea întunericului, reapărând a doua zi dimineață și deplasându-se imperceptibil spre sud-vest.
Fenomenul a fost confirmat succesiv și urmărit timp de trei zile, până la 31 martie, de la stațiile meteorologice Caransebeș, Vârful Țarcu, Muntele Cuntu, precum și din Oravița și Anina, de observatori printre care s-au numărat Bălașa și Vasile Coțoi. Martorii descriau o formă triunghiulară sau conică, înclinată la 45 de grade; prin teodolit, inginerul Gheorghe Tănase i-a distins aparente „aripioare”. Specialiștii au estimat că aparatul, cu o dimensiune de aproape 130 de metri, ar fi străbătut între 500 și 1.000 de kilometri la o altitudine cuprinsă între 20 și 100 de kilometri, vehiculându-se și ipoteza unui balon stratosferic tetraedric de origine franceză.
Semnalări pe axa Luduș–Aiud–Cluj
Pe 19 septembrie 1968, la doar o zi după primele știri din presă despre fotografiile din Baciu, o altă mărturie era notată într-o carte de slujbă de un preot din Războieni-Cetate. Acesta scria că la ora 17:45 a văzut cu ochiul liber o structură rotundă de dimensiunea unei roți de car, care strălucea intens și înainta spre Cluj.
Mesajele telefonice vehiculate între comunități indicau că aceeași apariție staționase timp de o jumătate de oră deasupra localității Luduș, stârnind alerte telefonice spre Aiud, înainte de a devia traiectoria. În acea după-amiază, fotoreporterul Rudolf Wagner a imortalizat deasupra centrului Clujului, cu un teleobiectiv, o formă piramidală schimbătoare care rămânea nemișcată în ciuda unui vânt de peste 72 km/h, consemnată ulterior de ziarul „Tribuna”. Măririle foto sugerau structuri interne duble, suspectate de cercetători a fi legate de același traiect ca cele din Luduș și Războieni.
Valul din noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1969
O altă serie de observații sincronizate a fost consemnată în intervalul orar 02:00–02:30 în noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1969, caz documentat în 1973 de cercetătorul Gheorghe N. Popescu. Corpuri luminoase au traversat simultan mai multe provincii istorice:
- Lângă Mărășești, călătorii dintr-o mașină au văzut un corp sferic verde-fosforescent cu jet albăstrui în coadă;
- La Luizi-Călugăra, trei persoane au consemnat o minge luminoasă comparabilă cu un neon, aruncând scântei;
- La Băile Tușnad s-a semnalat o trenă portocalie îndreptată spre Odorheiu Secuiesc;
- Deasupra Capitalei a fost indicat un corp lenticular cu lumini de poziție și aparente hublouri;
- La Roșiori Nord, personal feroviar și navetiști au asistat la fragmentarea unui aparat de mare viteză în trei bucăți ce au continuat zborul în linie, proiectând jerbe de lumină fragmentată.
Relatările din Munții Făgăraș și legenda de la Dumești
Alte întâlniri au rămas departe de ochii presei în perioada comunistă. În 1996, un fost militar a transmis cercetătorului Călin N. Turcu detalii despre o întâmplare din primăvara lui 1968, petrecută în apropierea Barajului Vidraru, unde se afla alături de un detașament de aproape 100 de soldați.
Am observat un corp globular, luminos, de culoare alb-liliachiu fluorescent, cu un brâu de lumini la mijloc, de culoare roșu-deschis și verde-deschis, care cobora peste șoseaua de deasupra barajului și care, în aparență, s-a așezat pe asfalt, în mijlocul barajului. Brâul de lumini din mijlocul obiectului se rotea sau se aprindea succesiv, dând senzația de rotire a luminilor sau a întregului obiect. — Martor militar, martie/aprilie 1968
Aparatul, cu un diametru apreciat la 20–30 de metri, a rămas complet silențios, învăluind șoseaua într-o lumină albă înainte ca trupa să fie dirijată mai departe spre Curtea de Argeș de superiori.
Un deceniu mai târziu, în septembrie 1978, la Bâlea Lac, soldații cazați la o baracă au trăit momente de spaimă când au zărit prin întuneric siluete negre masive, de aproape doi metri înălțime, însoțite de sunete asemănătoare unui „suflu de tigru”, fiind ulterior alungați spre Bâlea Cascadă de bolovani desprinși de pe pante.
O altă poveste rurală, păstrată prin viu grai în satul Dumești (comuna Vorța, județul Hunedoara), susține că în primăvara anului 1967 s-ar fi prăbușit un obiect luminos în pădure. Un localnic, Codruț, ar fi dat peste o ființă umanoidă cu ochi asemănători felinelor, ascunsă într-o peșteră, care ar fi fost capturată câteva zile mai târziu de forțele armate într-un sac și evacuată cu elicopterul, operațiunea fiind urmată de ștergerea urmelor. În prezent, puținii locuitori rămași refuză să mai discute despre peștera din pădure.
Cum a permis regimul dezbaterile despre OZN-uri
Deși statul totalitar exercita un control strict asupra tuturor domeniilor publice, tematica aparițiilor aeriene neobișnuite a fost privită cu o neașteptată relaxare. În 1971, scriitorul Ion Hobana punea bazele Cercului Științific OZN, găzduit oficial în incinta Casei de Cultură a Studenților din Capitală.
Succesul lui e greu de crezut astăzi. La ședințele publice, ținute în marea sală de la parter, participau sute de studenți și nu numai. Ne deplasam în alte orașe, fiind primiți cu căldură pretutindeni. Interesul manifest față de fenomenul OZN atinsese atunci cota maximă. Activitatea Cercului n-a fost supusă unor piedici sau ingerințe din partea autorităților, considerându-se, probabil, că nu aduce prejudicii imperativelor ideologice ale vremii. Pe de altă parte, era de preferat ca studenții, publicul în general, să-și canalizeze atenția spre astfel de teme inofensive. În ceea ce mă privește, am publicat zeci de articole și am participat la emisiuni de radio și televiziune fără nicio opreliște. — Ion Hobana
Fără să valideze vreodată ipoteza navelor nepământene, autoritățile au lăsat aceste discuții să circule liber în presă și mediul academic, fenomenul devenind o supapă inofensivă pentru imaginația publicului într-o epocă marcată de fascinația cosmosului.
Explorează subiectele:
